Cel mai mare operator medical privat din România a înregistrat o nouă premieră pentru medicina românească. Este vorba despre o operaţie de hemipelvectomie dreaptă, cu reconstrucţie cu alogrefă şi artroplastie totală de şold. Acest tip de intervenţie este unic prin complexitatea şi riscurile implicate. Operaţia a necesitat 12 ore şi a fost efectuată de o echipă multidisciplinară formată din 12 medici, condusă de prof. dr. Mihai Popescu. Medicii spun că hemipelvectomia presupune înlăturarea unei jumătăţi din bazin (pelvis) şi apoi reconstrucţia bazinului cu alogrefă, aceasta din urmă fiind obţinută de la o bancă de ţesuturi. “Este pentru prima oară când o intervenţie chirurgicală de o asemenea complexitate se desfăşoară în sistemul medical din România. Ne-am asumat această responsabilitate şi am demonstrat că avem atât o echipă de specialişti, cât şi tehnologia necesară pentru a realiza o intervenţie chirurgicală complexă, care presupun un mare grad de risc şi o atentă monitorizare postoperatorie. Chiar şi în marile spitale din străinătate genul acesta de operaţii se realizează extrem de rar şi sunt dificil de gestionat”, a declarat directorul general al operatorului privat, Nicolae Marcu. Intervenţia a fost efectuată la o pacientă de 35 de ani, pentru un diagnostic de chist hidatic recidivat, după o operaţie suferită cu mai mulţi ani în urmă. (A.G.)