Premieră militară în Afganistan

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Premieră militară în Afganistan

Externe 20 Noiembrie 2010 / 00:00 476 accesări

SUA au decis trimiterea unei unităţi de tancuri de mare putere în Afganistan, pentru prima dată de la iniţierea conflictului, anunţă oficiali militari americani, în ceea ce pare a fi o schimbare a tacticilor folosite contra insurgenţilor talibani. Trimiterea tancurilor de tip M1 Abrams, care vor fi utilizate de militarii americani în sud-vestul Afganistanului, va permite atacarea insurgenţilor de la distanţe mai mari. Acest tip de tanc, cu greutatea de 68 de tone şi propulsat de un motor similar cu cel al unui avion, este echipat cu un tun având calibrul de 120 de milimetri, care poate distruge o clădire de la peste 1,5 kilometri distanţă. În pofida strategiei care prevede protejarea civililor afgani, statistici oferite de comandamentul ISAF (Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate) arată că, în ultimele două luni, operaţiunile trupelor americane din Afganistan s-au intensificat. Un oficial american a precizat că tancurile vor fi utilizate iniţial în provincia Helmand, unde trupele americane sunt implicate în confruntări cu celule ale talibanilor dotate cu arme automate, cu lansatoare de grenade şi dispozitive explozive artizanale. Iniţial vor fi trimise 16 tancuri M1 Abrams, dar numărul acestora ar putea fi suplimentat în funcţie de necesităţi.

Preşedintele american, Barack Obama, a promis, vineri, că Afganistanul nu va fi abandonat după transferul, în 2014, către armata afgană, a responsabilităţii securităţii, ce revine în prezent forţelor internaţionale. ”Chiar dacă reducerile de trupe şi tranziţia vor începe în iulie, NATO şi SUA vor putea încheia un parteneriat durabil cu Afganistanul, astfel încât să fie clar că, în momentul în care afganii vor prelua controlul operaţiunilor, nu vor fi lăsaţi singuri”, a dat asigurări preşedintele american.

Taguri articol


12