La inaugurarea a încă 21 de km de autostradă - mai exact a 14 km de autostradă şi a 7 km de centură - (atenţie, pe care se circulă doar pe un singur sens, în regim de drum naţional) pe tronsonul Medgidia - Constanţa al autostrăzii A2, a ţinut cu orice preţ să fie prezent, personal, primul ministru al României, Emil Boc. Şeful Guvernului este de părere că momentul este unul extrem de fericit pentru români, în sensul că „astfel ei vor economisi timp” şi, cel mai important, „bani”, atunci când vor veni spre litoral. Boc spune că şi constănţenii trebuie să se bucure de marea realizare a Ministerului Transporturilor, în contextul în care vor scăpa de aglomeraţia din oraş, nu pe deplin însă, recunoaşte Boc. El a subliniat că momentul maxim de bucurie va fi pe 30 septembrie, „odată cu finalizarea podului de la Cernavodă”. „Practic, au toate şansele să scape definitiv de traficul greu din municipiul Constanţa”, asigură oficialul, o nouă ocazie cu care guvernanţii se pot lăuda.
„O FOARFECĂ... FERMECATĂ”. La „tăierea panglicii” celor nici mai mult, nici mai puţin de... 21 de km de autostradă şi centură, Boc, cel mai probabil simţindu-se cu „musca pe căciulă”, s-a bătut cu palma în piept, în bătaia vântului şi a prafului de pe bucata de autostradă, că „foarfeca” sa de inaugurări străluceşte „miraculos”, comparativ cu cea Alianţei Socialiste, pe care el a descris-o ruginită, numai bună de muzeu. Conştient sau nu de faptul că cei 21 de km de autostradă sunt de-a dreptul „ridicoli” pentru o ţară care se clasează pe ultimul loc în UE, cu un total „record” de 321 de km de autostradă, Boc declară public: „Ştiu că sunt mulţi care fac băşcălie că s-au inaugurat 54 de km, 17, azi 21. Eu îi invit pe toţi care fac băşcălie să compare marele succes al guvernării Tăriceanu, cu cei 5 km de autostradă în patru ani, cu ceea ce s-a făcut în aceşti doi ani de criză. Aceşti kilometri sunt reali şi nu sunt în imaginaţia unora sau altora. Le spuneam bine celor din guvernarea trecută, celor de la Alianţa Socialistă că, într-adevăr, pe vremea lor foarfeca a ruginit, iar dacă Ponta ar ajunge cu Antonescu la putere ar trimite foarfeca la muzelul antichităţilor, după ritmul de lucru al lui Antonescu. Asta e realitatea”. Micuţul premier uită însă să menţioneze faptul că, la Ministerul Transporturilor, portocaliii s-au perindat de-a lungul a mai bine de şapte ani, iar „realizările” lor nu depăşesc nivelul trotuarelor. Minunea celor 21 de km de autostradă finalizaţi, în opinia premierului, chiar cu două zile mai devreme, este un cadou pentru români de Ziua Imnului. Mai mult decât atât, viteza de lucru a constructorilor este „o dovadă a faptului că atunci când este preocupare şi voinţă, iată ce lucruri se pot face”...
BOAGIU, „SPERIETOAREA CONSTRUCTORILOR”. Prezentă la inaugurarea deschiderii parţiale a traficului, cea care se află la cârma Ministerului Transporturilor, Anca Boagiu, a transmis, prin discursul său, mulţumiri vizavi de măsurile dure pe care le-a luat faţă de vechii constructori, prin rezilierea contractului cu firma Colas. „Atunci când iei măsuri dure, faci ordine într-un sistem care permitea orice, poţi să respecţi termenele, poţi să execuţi lucrări de calitate (...)”, spune Boagiu. Cât priveşte tronsonul Cernavodă-Medgidia, demnitarul a subliniat că nici pomeneală de o nouă poticnire, chiar „azi (n.r. - vineri) fiind deschise ofertele pentru licitaţie”. Ea a spus că în aproape o lună se va cunoaşte câştigătorul, după evaluări. „Decizia de a rezilia contractul cu vechea firmă a fost una foarte bună. Cifrele de azi sunt chiar la jumătate faţă de vechea ofertă”. Boagiu este ferm convinsă că a fost o decizie care va aduce economii, menţionând că cifra pe care o cerea vechea firmă era mai mare chiar şi decât cea mai scumpă ofertă depusă la noua licitaţie. „Ne-am încadrat în standardele de cost. În medie avem 5,2 - 5,5 milioane de euro pe km. Tot ceea ce ne-am propus a fost atins”, a declarat ministrul. Şi asta în contextul în care, până şi în Bulgaria, autostrada se face cu banii la jumătate. Oficialul a ţinut să reamintească problemele ivite în ce priveşte exproprierile şi descărcările de sarcină arheologică. „(...) Dacă în urmă cu două luni vizitam cimitirele şi vestigiile, azi nu mai vedem nimic, vedem autostrada (!)”, spune Boagiu.
„EA ESTE AUTOSTRADĂ” (!) Deşi înregistrăm o premieră mondială, odată cu inaugurarea a 21 de kilometri de autostradă pe care se poate circula doar pe o singură bandă (dus - întors), practic se circulă în regim de drum naţional, ministrul Boagiu a declarat că, chiar şi aşa, „ea este autostradă” (!). „Deschiderile parţiale sunt foarte eficiente economic. Am dat varianta la alternativă. Participanţii la trafic trebuie să ia în considerare faptul că se lucrează. Descărcăm traficul de pe Constanţa, iar din septembrie vom descărca traficul greu”, a mai spus Boagiu. Nu credem că mai are vreun sens să comentăm declaraţia de mai sus. Să mergeţi bine!