Premiera spectacolului de balet „Arlechinada”, amînată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Premiera spectacolului de balet „Arlechinada”, amînată

Cultură 04 Iunie 2008 / 00:00 688 accesări

Spectacolul „Arlechinada”, noua producţie a Companiei de Balet din cadrul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, care ar fi trebuit să aibă premiera pe data de 6 iunie, la ora 19.00, la sala teatrului, a fost amînat pînă la redeschiderea stagiunii, în toamnă. Potrivit consultantului artistic al Companiei de Balet, Nicolae Spirescu, motivul îl constituie îmbolnăvirea interpretului principal. De asemenea, contravaloarea biletelor vîndute va fi restituită prin agenţia Teatrului Naţional „Oleg Danovski”, din Bulevardul Tomis nr. 97.

„Arlechinada” este cel mai nou spectacol al Companiei de Balet constănţene, în coregrafia lui Gheorghi Kovtun, Artist Emerit al Rusiei şi avînd scenografia realizată de Natalia Kornilova. Din distribuţie fac parte soliştii: Aliss Tarcea, Horaţiu Cherecheş, Monica Cherecheş, Mihai Mezei, Dan Dumbravă, Francisc Strnad, Alexandru Chiş, Mircea Crăciun, Irina Ganea, Adrian Mihaiu, Gelu Rîpă.



12