PREMIERĂ! Tratament de ultimă oră pentru 200 de copii cu diabet insulino-dependent!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

PREMIERĂ! Tratament de ultimă oră pentru 200 de copii cu diabet insulino-dependent!

Sănătate 28 August 2018 / 12:03 971 accesări

200 de copii insulino-dependenți din București și 28 de județe ale țării vor beneficia de monitorizare și tratament bazate pe o aplicație ce folosește Inteligența Artificială și algoritmii de tip ˶Machine Learning”, prin proiectul lansat de Asociația Sprijin pentru Diabet, cu sprijinul acordat de Fundația Vodafone România prin programul Connecting for Good, ediția 2018-2019.
Noua aplicație este o premieră în domeniul tratamentului diabetului insulino-dependent din România și face parte dintr-un sistem de telemedicină unic în țară, care permite renunțarea la testele zilnice prin înțepătură, necesare pentru determinarea glicemiei. Procesul de implementare este supervizat de un medic diabetolog care va urmări optimizarea aplicației. Noul sistem este dezvoltat în cadrul primului Centru de telemedicină în diabetul pediatric din România. Proiectul care include dezvoltarea aplicației a primit o finanțare din partea Fundației Vodafone România de 414.000 de lei și reprezintă a patra etapă a parteneriatului cu Asociația Sprijin pentru Diabet. În această etapă, vor fi în continuare sprijinite activitățile derulate până acum, care acoperă monitorizarea copiilor aflați în evidența centrului, prin soluția de telemedicină, activitățile de educație terapeutică și alte acțiuni suport.
Integrarea Inteligenței Artficiale în tratamentul diabetului insulino-dependent va simplifica și va crește performanța procesului de calculare și ajustare a dozelor de insulină pentru fiecare pacient, proces continuu ce presupune, pe lângă durere fizică, includerea unei cantități foarte mari de date. În prezent, colectarea și analizarea acestor date revine copiilor aflați sub tratament, respectiv părinților lor.
„Utilizarea aplicației va permite ajustarea corectă, informată, personalizată și sigură a tratamentului insulinic pentru cei 200 de copii. Variabilele pe care le colectează sistemul, cum ar fi nivelul glicemiei, cantitatea de carbohidrați din alimentație, nivelul de activitate, sunt evaluate exact pentru determinarea cantității de insulină care trebuie administrată fiecărui pacient. Dincolo de siguranța pe care o aduce din punct de vedere al tratamentului, aplicația permite includerea în acest sistem a unui număr mare de pacienți”, a declarat Angela Galeța, Directorul Fundației Vodafone România.
„Viitorul în medicină este aici, trebuie doar să ținem pasul cu el. În cadrul programului Connecting for Good, am pornit în anul 2015 cu introducerea senzorilor de glicemie și monitorizarea de la distanță a copiilor insulino-dependenți, un pas major în îngrijirea diabetului insulino-dependent pediatric. Am educat pacienți, părinți și medici în folosirea acestor dispozitive și sperăm ca rezultatele obținute și eforturile noastre să contribuie la aplicarea pe scară cât mai largă a acestui sistem de monitorizare și tratament, care să aducă îmbunătățirea calității vieții pentru cât mai mulți pacienți din întreaga țară”, a declarat Dr. Mihaela Vlăiculescu, Președintele Asociației Sprijin pentru Diabet.
De la începutul parteneriatului Fundației Vodafone România cu Asociația Sprijin pentru Diabet, în iunie 2015, sprijinul acordat pentru îngrijirea copiilor insulino-dependenți a inclus achiziția a peste 140 de sisteme complete de monitorizare a glicemiei și 20 de pompe de insulină wireless. Valoarea totală a proiectului până în prezent se ridică la peste 2,2 milioane de lei.
Connecting for Good, programul prin care Fundația Vodafone România a acordat sprijin Centrului de telemedicina în diabetul pediatric, finanțează proiecte care folosesc tehnologia pentru a îmbunătăți viața oamenilor și pentru a genera schimbarea în societate.
Fundația Vodafone România este o organizație neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă și independentă de operațiunile comerciale ale companiei, înființată în 1998. În cei 20 ani de activitate, Fundația Vodafone România a finanțat 1.104 de programe derulate de 706 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătății, educației, serviciilor sociale. Proiectele au avut peste 2,7 milioane de beneficiari - copii, tineri, vârstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundația Vodafone România a investit peste 28 milioane de euro în proiecte desfășurate de organizațiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele fundației sunt disponibile pe www.Fundatia-vodafone.ro,http://jurnaldebine.Fundatia-vodafone.ro/si www.facebook.com/Fundatiavodafone.



12