Premiere în pregătire, la Teatrul pentru Copii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Premiere în pregătire, la Teatrul pentru Copii

Cultură 17 Iunie 2011 / 00:00 714 accesări

La Teatrul pentru Copii şi Tineret se simte atmosfera de vacanţă. Acest lucru nu se explică prin faptul că actorii ar intra în concediu, ci pentru că ei, copiii, cei mai exigenţi şi sinceri dintre spectatori, au pus, de astăzi, ghiozdanele în... cui şi sunt aşteptaţi la teatru doar duminica. Pentru ei, în ultima zi a săptămânii va urca pe scenă „Capra cu trei iezi”. Celebrele personaje ale lui Ion Creangă, sub bagheta regizorală a lui Gabriel Apostol, le vor oferi micuţilor, duminică, de la ora 11.00, altfel de lecţii, de viaţă şi comportament, învăluite în farmecul special al poveştilor cu păpuşi.

Dacă cei mici sunt în vacanţă, nu acelaşi lucru se întâmplă şi cu actorii, care „trudesc”, în această perioadă, pentru a le pregăti copiilor surprize pline de farmec şi poezie. Este vorba despre „Hansel şi Gretel” şi „Prinţesa şi vrăjitorul”. Cele două spectacole cu păpuşi, primul, în regia directorului instituţiei gazdă, Lică Gherghilescu şi, cel de-al doilea, în viziunea lui Gabriel Apostol, vor avea premiera în toamnă, la deschiderea noii stagiuni teatrale. Scenografia celor două piese este semnată de Magda Damian, respectiv Mihai Constantin Ranin.

Gabriel Apostol, actor şi regizor la Teatrul „Ţăndărică” din Bucureşti, este la a doua colaborare cu instituţia teatrală constănţeană, prima având loc în iarna lui 2009, când şi-a pus amprenta creativă asupra frumoasei povestiri a lui Creangă „Capra cu trei iezi”.



12