Prim-ministrul Gordon Brown a vizitat trupele britanice din Afganistan pentru a-şi arăta sprijinul faţă de soldaţiI care se pregătesc să întâmpine Crăciunul pe frontul de luptă, departe de ţară. Premierul a inspectat noile echipamente şi a purtat convorbiri, la Kandahar, cu preşedintele afgan Hamid Karzai. Gordon Brown a avertizat că următoarele luni vor fi critice şi a cerut Guvernului afgan să-şi asume un rol mai mare în lupta împotriva miliţiilor Talibani. În mod neobişnuit, notează BBC, premierul Brown şi-a petrecut noaptea în Afganistan, deşi de obicei în astfel de vizite zbura înapoi în ţară în aceeaşi zi. Acesta a dormit în cartierele de bază de la baza aeriană de la Kandahar. În zona Kandahar se înregistrează în prezent unul sau două atacuri pe săptămână. „Am vrut să fiu aici, cu soldaţii, pentru a le mulţumi pentru ceea ce fac. Am vrut să văd cum este să lucrezi cu ei”, a explicat premierul.
Peste Ocean, însă fostul candidat democrat la Preşedinţie şi lider al stângii americane George McGovern a critcat, într-un articol publicat duminică, hotărârea preşedintelui Obama de a trimite efective suplimentare în Afganistan, comparat cu „un alt Vietnam”. „Sunt uimit de hotărârea administraţiei Obama de a opta pentru o escaladare în Afganistan, într-un război atât de urât”, scrie, într-un material publicat în cotidianul „The Washington Post”, fostul senator din Dakota de Sud, care a candidat din partea Partidului Democrat la alegerile prezidenţiale din 1972. George McGovern l-a comparat pe Barack Obama cu fostul preşedinte democrat Lyndon Johnson, care a hotărât escaladarea conflictului din Vietnam. Acesta era „strălucitor în afacerile interne”, dar Vietnamul a pus capăt aspiraţiilor sale privind o Mare Societate”, este de părere fostul candidat la preşedinţie. În pofida scorului electoral bun cu care a fost ales în 1964, Lyndon Johnson nu a candidat, patru ani mai târziu, pentru un al doilea mandat, tocmai din cauza războiului din Vietnam.