Premierul britanic anunţă alegeri legislative la 6 mai

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Premierul britanic anunţă alegeri legislative la 6 mai

Externe 07 Aprilie 2010 / 00:00 407 accesări

Premierul britanic laburist, Gordon Brown, a anunţat marţi, după o întâlnire cu regina, la Palatul Buckingham, că alegerile legislative se vor desfăşura în data de joi, 6 mai. Data nu mai era un secret, fiind dezvăluită de mai mulţi oficiali guvernamentali. Într-un scurt discurs rostit în prezenţa tuturor miniştrilor la Downing Street, premierul a plasat economia, din nou, în centrul campaniei. “Marea Britanie este pe calea relansării economice şi nimic din ceea ce facem nu ar trebui să constituie o ameninţare la adresa acesteia”, a declarat el. “Luaţi hotărârea cea bună, aşa cum am făcut şi noi în ultimele 18 luni, de la începutul recesiunii mondiale, iar consecinţele vor fi locuri de muncă, prosperitate şi un nivel de trai mai bun”, a declarat premierul adresându-se alegătorilor. “Luaţi hotărârile greşite, iar vieţile a sute de mii de persoane vor fi afectate”, a continuat el. Brown a mers, anterior, la Palatul Buckingham, reşedinţa din Londra a reginei Elisabeta a II-a, pentru a-i cere să dizolve Parlamentul, lucru care va avea loc la 12 aprilie. Concomitent, liderul opoziţiei conservatoare, David Cameron, a promis “un nou început”, într-un discurs susţinut pe malul Tamisei, în faţa Parlamentului, în Westminster. Fidel imaginii sale de modernizator al unui partid considerat mult timp ca fiind prea dur cu cei mai puţin privilegiaţi, în special în timpul regimului Doamnei de Fier, fostul premier Margaret Thatcher, David Cameron a promis că va lupta “pentru cei ignoraţi: tineri, bătrâni, bogaţi, săraci, negri, albi, homosexuali, heterosexuali”. Acest scrutin se anunţă a fi cel mai disputat din ultimii aproape 20 de ani.

Primele dezbateri televizate organizate în Marea Britanie între liderii principalelor trei partide din ţară vor avea loc în ultimele trei zile de joi ale lunii aprilie, chiar înainte de alegerile legislative, au anunţat, marţi, televiziunile care vor găzdui aceste dezbateri. Contrar ţărilor ca Franţa sau SUA, Marea Britanie nu a organizat niciodată până în prezent dezbateri televizate între candidaţii celor trei mari formaţiuni - laburişti, conservatori şi liberal-democraţi. Principiul dezbaterii în direct la televiziune a făcut obiectul unor discuţii dure şi îndelungate între partide, premierul Gordon Brown simţindu-se mai stânjenit în public sau în faţa camerelor de luat vederi decât principalul său rival conservator, David Cameron. La dezbateri vor participa, timp de 90 de minute, Gordon Brown, David Cameron şi Nick Clegg, liderul liberal-democraţilor, în zilele de 15, 22 şi 29 aprilie.



12