Premierul britanic, David Cameron, le-a cerut ţărilor din nordul Europei să formeze o ”alianţă a intereselor comune”. Premierul, care se pregătea să îi primească pe lideriilor statelor nordice şi baltice, a spus că ele pot deveni ”o avangardă pentru creşterea economică”. Liderii Islandei, Norvegiei, Letoniei, Suediei, Finlandei, Danemarcei, Lituaniei şi Estoniei se află la Londra pentru un summit. Cameron a spus că trebuie să se ajungă la o intensificare a comerţului cu aceste state, în prezent în valoare de aproape 54 de miliarde de lire sterline pe an. Corespondentul BBC a spus că motto-ul lui Cameron a fost, săptămâna trecută, ”Să privim spre Est” - când vicepremierul chinez a vizitat Marea Britanie - dar acum, motto-ul este ”Să privim spre Nord”. ”Cameron spune că summit-ul vizează un schimb de idei, deschiderea comerţului şi investiţiilor, mai ales în tehnologia eco. Însă latura politică este pregnantă. Doar două dintre statele participante au moneda euro: alte două nu sunt nici măcar membre UE. Unii văd în asta Clubul Europa Rece al naţiunilor sceptice”, a comentat corespondentul BBC.
”Când este vorba despre mari întrebări cu care se confruntă Marea Britanie, astăzi, cum putem încuraja inovaţiile hi-tech pentru a stimula creşterea, cum ne putem dezvolta economia fără a submina mediul, cum putem îmbunătăţi traiul de zi cu zi, atât de multe răspunsuri au fost deja găsite în statele nordice şi baltice”, a declarat Cameron. ”Această reuniune ne oferă ocazia de a profita de experienţa lor. Sper că le va oferi şi acestor state o şansă de a învăţa una de la cealaltă, de la noi”, a subliniat el.