Premierul francez nu cedează presiunilor „vestelor galbene“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Premierul francez nu cedează presiunilor „vestelor galbene“

Externe 23 Decembrie 2018 / 14:53 625 accesări

Premierul francez Edouard Philippe a declarat, într-un interviu pentru Le Journal du Dimanche, că politica se aseamănă cu boxul, iar cei care aleg această cale ştiu că vor primi lovituri. “Politica este ca boxul. Atunci când intri în ring ştii că vei primi lovituri. Eu primesc. Pot să şi dau. Îmi place asta”, a spus Philippe. “Ştiu foarte bine cine formulează criticile şi cu ce scop. Nu sunt orb”, a adăugat el. În contextul presiunilor venite din cauza crizei “vestelor galbene” şi speculaţiilor cu privire la o eventuală demisie a sa, Philippe a spus că nu este niciodată "exasperat". “Întotdeauna mă gândesc bine înainte de a lua decizii”, a explicat premierul Franţei. Sâmbătă, “vestele galbene” au protestat în întreaga Franţă, pentru a şasea săptămână consecutiv, de această dată la manifestaţii participând 38.600 de persoane, cu aproape 30.000 mai puţine decât săptămâna trecută. În urma incidentelor de la protestele de sâmbătă au fost reţinute 220 de persoane, dintre care 142 la Paris. Din data de 17 noiembrie, când la manifestaţiile “vestelor galbene” au participat 282.000 de persoane, mobilizarea a fost în scădere de la o săptămână la alta. La 24 noiembrie au fost 166.000 de manifestanţi, la 1 şi 8 decembrie au fost 136.000, iar la 15 decembrie au fost 66.000.



12