Premierul Irakului se retrage, sperând să rezolve criza

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Premierul Irakului se retrage, sperând să rezolve criza

Externe 16 August 2014 / 00:00 406 accesări

Premierul irakian în exerciţiu, Nuri al-Maliki, şi-a anunţat intenţia de a renunţa la putere şi de a-l susţine pe succesorul său, Haidar al-Abadi. Secretarul de stat american, John Kerry, a reafirmat, luni, sprijinul Washingtonului faţă de preşedintele irakian şi l-a avertizat pe premierul Nuri al-Maliki să nu adauge criza politică la urgenţele militară şi umanitară. Născut în 1952, Haidar al-Abadi a fost doctorand la Universitatea din Manchester, iar în prezent este prim-vicepreşedinte al Parlamentului irakian.

Reprezentantul special al ONU la Bagdad, Nicolai Mladenov, a calificat decizia premierului în exerciţiu, Nuri al-Maliki, de a pleca de la putere drept un pas istoric pentru Irak, iar Casa Albă a apreciat că această decizie este un mare pas înainte.

Drone şi avioane de vânătoare ale armatei americane au distrus joi, în nordul Irakului, două vehicule armate şi un vehicul blindat ale Statului Islamic, a anunţat comandamentul militar american ce acoperă Orientul Mijlociu şi Asia Centrală. Această nouă misiune, care a avut loc în nord-estul orașului Erbil din Kurdistanul irakian, se înscrie în cadrul atacurilor aeriene autorizate de preşedintele Barack Obama pentru a proteja personalul diplomatic american aflat în post la Erbil, precum şi refugiaţii creştini şi yazidi. Yazidi, o minoritate kurdofonă, au fost alungaţi din casele lor atunci când insurgenţii au preluat controlul oraşului Sinjar. Pentru a le veni în ajutor, SUA paraşutează hrană şi apă. Joi, Pentagonul a anunţat că între 4.000 şi 5.000 de yazidi se aflau în continuare pe Muntele Sinjar, citând evaluările realizate de militarii americani aflaţi la faţa locului. Potrivit lui Barack Obama, asediul cu care se confruntă aceştia a fost spart, îndepărtând perspectiva unor operaţiuni suplimentare pentru evacuarea acestei populaţii din munţi.

INSTRUMENT DE PROPAGANDĂ Mişcarea Statul Islamic în Siria şi Irak s-a remarcat, în acest an, nu numai prin barbarismul şi brutalitatea sa, ci şi prin operaţiunea sa abilă de social media, site-ul unui polonez devenind, fără să vrea, un instrument de propagandă al islamiştilor, relatează ”The Guardian”. Operaţiunile SI sunt în mod obişnuit însoţite de imagini şi înregistrări video ale atrocităţilor comise de extremişti. În acelaşi timp, SI are grijă să documenteze donaţiile de jucării pentru copii şi televizoare pentru civili în lupta pentru atragerea acestora. Twitter a început recent să adopte o atitudine mai severă faţă de conturile deţinute de mişcare, dar propagandiştii cunosc tainele internetului şi le exploatează ca toţi ceilalţi. Astfel, site-ul unui polonez în vârstă de 26 de ani a devenit, fără să ştie, o parte esenţială a maşinăriei de propagandă a mişcării. JustPaste.it, deţinut şi administrat de Mariusz Zurawek, este folosit de SI pentru încărcarea unui număr mare de imagini cu execuţii, decapitări şi masacre, precum şi imagini de viaţă mai prozaice, ceea ce reprezintă o parte esenţială a operaţiunii grupării în social media. Rolul JustPaste.it în maşinăria de propagandă a SI a trecut în mare măsură neobservat. Toate imaginile încărcate prin serviciul oferit de Zurawek de către membrii SI au detalii către un cont de Twitter, astfel că reporterii au crezut că imaginile sunt încărcate pe Twitter. În timp ce Marea Britanie îşi sporeşte implicarea în Irak, departamentul antiterorism al poliţiei metropolitane a acordat o atenţie sporită JustPaste.it şi i-a cerut recent lui Zurawek să şteargă postările membrilor SI. Conturile de Twitter corespunzătoare mişcării au fost toate active până marţi seara, când se pare că au fost suspendate. Twitter nu comentează cazurile de suspendare a conturilor, dar regulile companiei stipulează că vor fi şterse acele conturi care folosesc mesaje excesiv de violente sau ameninţări şi, în unele cazuri, la cererea Guvernului.



12