Benjamin Netanyahu şi-a exprimat, în cursul întrevederii avute ieri cu emisarul american George Mitchell, dorinţa de a continua negocierile cu liderul palestinian Mahmud Abbas, care intenţionează să se retragă de la discuţii din cauza reluării colonizării. „Există multe îndoieli şi obstacole pe calea păcii. Toată lumea înţelege\', a afirmat Netanyahu, potrivit unui comunicat difuzat de biroul său. \'Guvernul meu şi eu însumi suntem decişi să ajungem la un acord de pace care garantează securitatea şi interesele vitale ale Israelului”, a subliniat premierul israelian. „Sper că discuţiile pozitive care au început cu preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene vor continua pentru a încerca să se atingă acest obiectiv”, a afirmat Benjamin Netanyahu. Mahmoud Abbas a afirmat că Israelul este responsabil de încetarea negocierilor, începute la 2 septembrie din cauza reluării construcţiilor în coloniile evreieşti din Cisiordania.
Construcţiile au fost reluate în colonii luni după-amiază, după expirarea moratoriului de zece luni pe care Israelul a decis să nu-l prelungească în pofida unor intense presiuni internaţionale şi a avertizărilor liderului palestinian, care a declarat că nu va continua să negocieze fără prelungirea acestui moratoriu. Acesta a afirmat luni că va anunţa o decizie privind viitorul convorbirilor de pace după reuniunea Ligii Arabe de la 4 octombrie.