Premierul italian va cere vot de încredere în Parlament

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Premierul italian va cere vot de încredere în Parlament

Externe 01 Octombrie 2013 / 00:00 304 accesări

Preşedintele Consiliului italian de Miniştri, Enrico Letta, a anunţat că va cere mâine un vot de încredere Parlamentului, după decizia lui Silvio Berlusconi de a-i retrage din Guvern pe miniştrii care fac parte din partidul său. Decizia a fost luată după o întrevedere cu preşedintele Giorgio Napolitano. „Nu am intenţia să guvernez cu orice preţ”, a avertizat premierul italian. „Nu voi cere un vot de încredere pentru trei zile şi pentru a activa ca înainte, ci ca să merg mai departe şi să aplic un nou program. În caz contrar, voi suporta consecinţele”, a adăugat premierul Letta.

Silvio Berlusconi, care riscă să fie exclus din Senat, după condamnarea sa la închisoare pentru fraudă fiscală, a provocat o creştere a tensiunilor în ultimele zile. Mai mulţi parlamentari din cadrul partidului său, Poporul Libertăţii (PdL), de centru-dreapta, au semnat săptămâna trecută o scrisoare de demisie, dar fără să o şi predea. Sâmbătă, la îndemnul lui Silvio Berlusconi, cei cinci miniştri din cadrul PdL şi-au anunţat demisia. „Aceste dezertări în lanţ reprezintă o alegere care subminează unul dintre principiile democraţiei, conform căruia o minoritate nu poate dizolva un Parlament prin propria demisie. În această situaţie, un şef de Guvern, aparent, nu poate face nimic, el trebuie să tragă concluzii”, a explicat Enrico Letta. „Nu pot să prevăd ce se va întâmpla”, a adăugat premierul italian, care conduce un Guvern de coaliţie între stânga şi dreapta. „Sincer, am pierdut firul poziţiilor adoptate de PdL. Cel mai bine este să merg în Parlament şi să cer un vot de încredere”, a declarat Letta, precizând că votul se va referi la ce trebuie de făcut, începând cu Legea bugetului, pentru ca în 2014 să fie obţinute rezultatele care, după părerea sa, pot fi atinse.

Taguri articol


12