Matteo Renzi, premierul Italiei, a insinuat luni că ar putea demisiona din funcția sa, în cazul în care rezultatul din cadrul referendumului în privința reformelor constituționale va fi unul defavorabil, informează site-ul agenției Reuters.
Întrebat într-un interviu pentru un post de radio ce ar face în situația în care rezultatul pentru referendumul din Italia de pe data de 4 decembrie va fi unul negativ, Renzi a răspuns: ”Dacă ar trebui să rămân în Parlament și să procedez precum toți ceilalți de dinaintea mea, adică să agonisesc și să mă perind pe acolo, acest lucru nu mi s-ar potrivi”.
Potrivit sondajelor, premierul, în vârstă de 41 de ani, ar putea pierde în cadrul referendumului, iar dacă ar câștiga ar reduce rolul Senatului şi al administraţiilor regionale.
La începutul anului, premierul italian a declarat că ar demisiona în cazul unei înfrângeri, recent, acesta a refuzat însă să confirme spusele sale anterioare, spunând că discuțiile în privința viitorului său deviază atenția de la meritele reformei.
S-a speculat că în cazul unei posibile demisii a lui Renzi, atunci el ar putea accelera alegerile electorale din 2018, pentru ca acestea să aibă loc cu un an mai devreme.
Referendumul a produs neînțelegeri chiar și în cadrul Partidului Democratic, din care Matteo Renzi face parte.