Premierul moldovean pregăteşte remanierea Guvernului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Premierul moldovean pregăteşte remanierea Guvernului

Externe 01 August 2011 / 00:00 534 accesări

Premierul Vlad Filat a declarat că în toamnă, când va începe o nouă sesiune parlamentară, va insista asupra unei remanieri a Cabinetului de coaliţie pe care îl conduce. Premierul moldovean a sugerat la 12 iulie, într-un discurs susţinut după consultări cu societatea civilă, că doreşte remanierea guvernului, acuzând că unii miniştri blochează activitatea Executivului şi acţionează în interesul unor partide sau al unor persoane. „Nu voi mai accepta să mai lucrez cu miniştri care nu-şi duc sarcinile până la capăt”, a afirmat Filat, care a atras atenţia că fiecare membru PLDM al Guvernului va fi evaluat şi le-a cerut partenerilor de coaliţie să facă acelaşi lucru.

Liberal-democraţii s-au adunat sâmbătă în şedinţă pentru a discuta despre agenda politică a formaţiunii. Cu această ocazie, premierul, lider al PLDM, s-a arătat nemulţumit că deputaţii au plecat în vacanţă fără să adopte toate proiectele ce vizează în special demonopolizarea exportului de metale şi reformele ce vor accelera liberalizarea regimului de vize. Parlamentul este condus de democratul Marian Lupu, preşedinte interimar al ţării, iar declaraţia critică a premierului la adresa Parlamentului poate fi interpretată ca o critică voalată la adresa colegului său de coaliţie, în condiţiile în care tensiunile din Alianţa pentru Integrare Europeană, în special între PLDM şi PD, s-au intensificat şi au continuat şi după alegerile locale din luna iunie.



12