Premierul Muntenegrului, Milo Djukanovic, a prezentat oficial, luni, candidatura ţării sale pentru aderarea la blocul european, şefului statului francez, Nicolas Sarkozy, a cărui ţară deţine în prezent preşedinţia semestrială a UE. În timpul unei scurte ceremonii organizate la Palatul Elysee din Paris, Djukanovic le-a înmînat actul preşedintelui francez şi comisarului european pentru Extindere, finlandezul Olli Rehn. ”Este o zi importantă pentru Muntenegru, cel mai proaspăt membru al ONU şi al Consiliului Europei şi cred că este o zi importantă şi pentru Balcani, pentru toate ţările candidate sau posibile candidate la UE”, a declarat Djukanovic la sfîrşitul ceremoniei şi al unei scurte întîlniri cu Sarkozy. ”Este o zi importantă şi pentru UE, deoarece confirmă intenţia sa de a uni continentul european”, a continuat şeful Guvernului din Podgorica.
Milo Djukanovic s-a declarat încîntat că a putut depune candidatura ţării sale la numai un an de la semnarea Acordul de Stabilizare şi Asociere cu UE, prima etapă spre aderarea la blocul european. Declarîndu-se favorabilă, în principiu, aderării Muntenegrului, Franţa a sublinia totuşi, în iulie, că actuala criză constituţională a UE trebuie rezolvată înainte de o astfel de acţiune. Muntenegru şi-a dobîndit independenţa în 2006, în urma unui referendum pentru separarea de Serbia.