Premierul Victor Ponta se află astăzi în vizită de lucru al Kiev, în Ucraina, unde va avea întrevederi cu omologul său Arseni Iațeniuk și cu președintele ucrainean Petro Poroșenko, transmite Agerpres. Alături de prim ministrul român, la Kiev se va afla și omologul său moldovean Iurie Leancă, dar și șeful diplomației române Titus Corlățean. Premierul a adăugat că în cadrul vizitei va afirma 'încă o dată rolul pe care România trebuie să-l joace, de țară membră a Uniunii Europene, NATO și de țară stabilă în regiune, țară care susține în mod real și concret eforturile Moldovei, ale Ucrainei de dezvoltare democratică și de integrare europeană'. Un subiect care ar putea fi abordat în cursul vizitei este acordul de privind micul trafic de frontieră dintre cele două țări. Textul acordului a fost semnat ad referendum în aprilie de ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, și de omologul său ucrainean din acea perioadă Andrii Descita.