Guvernatorul regiunii Plovdiv, Ivan Totev, a fost obligat să-i cumpere tenişi premierului sud-coreean, Kim Hwang-sik, în cursul vizitei acestuia în oraş. Incidentul a fost raportat ieri, de Plovdiv24.bg. Premierul sud-coreean se află într-o vizită de trei zile în Bulgaria. Potrivit informaţiilor, marţi, în cursul întâlnirii cu omologul bulgar Boiko Borisov, oficialul sud-coreean a fost invitat să viziteze Plovdiv, pentru a afla despre cultura şi istoria zonei. ”Am pregătit o agendă, pentru a prezenta oraşul. Problema a apărut când ne-am îndreptat spre centrul vechi şi ne-am dat seama că pavajul era într-o stare deplorabilă. Gărzile oficialului sud-coreean nu i-au permis să meagă în pantofii pe care acesta îi avea. Am decis să mergem la cel mai apropiat magazin şi să cumpărăm tenişi, pentru ca oaspetele nostru să poată vizita zona”, a spus Totev. Guvernatorul a subliniat că s-a simţit foarte stânjenit de incident.