Premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, a confirmat vineri că este interesat să candideze în alegerile prezidenţiale din august, reafirmând că susţine regula partidului său, care-l obligă să părăsească funcţia de şef al Guvernului după alegerile legislative din 2015. Statutul Partidului Justiţie şi Dezvoltare (AKP) interzice aleşilor să exercite mai mult de trei mandate succesive. Şeful Guvernului a apreciat totodată ca prematură orice decizie cu privire la o eventuală candidatură a sa la Preşedinţie. Erdogan a respins ideea unei devansări a alegerilor legislative şi organizarea lor odată cu alegerile prezidenţiale. ”Niciodată alegeri anticipate. Este un principiu al partidului nostru. Trebuie să ne continuăm activitatea”, a declarat premierul. Scrutinul prezidenţial se va desfăşura pentru prima dată ca sufragiu universal direct, pe 10 şi 24 august.
În pofida acuzaţiilor grave de corupţie formulate la adresa sa şi a regimului, Erdogan a obţinut o victorie detaşată în alegerile municipale, duminică, confirmându-şi astfel regimul instalat în 2003. Premierul a sugerat deja, în mai multe rânduri, că este interesat de funcţia de şef al statului. Actualul preşedinte, Abdullah Gül, nu şi-a dezvăluit nici el intenţiile. Partener al şefului Guvernului, Gül nu ezită, de mai multe luni, să-şi exprime punctele de vedere diferite şi să se distanţeze de luările de poziţie intransigente ale premierului, fiind prezentat ca un potenţial rival.