Noul premier turc, Ahmed Davutoglu, a reafirmat luni, în cursul prezentării programului său în Parlament, că are drept obiective rezolvarea cât mai curând posibil a conflictului kurd şi aderarea Turciei la UE până la orizontul lui 2023. De asemenea, şeful Guvernului turc a anunţat în faţa aleşilor publicarea, în curând, a unei foi de parcurs care prevede sfârşitul terorismului, dezarmarea, integrarea şi ridicarea barierelor de participare la viaţa politică.
Guvernul islamo-conservator aflat din 2002 la putere în Turcia a reluat, în toamna lui 2012, discuţiile directe cu şeful închis al Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), Abdullah Öcalan, pentru a încerca să pună capăt conflictului soldat cu peste 40.000 de morţi din 1984 încoace. Cu toate acestea, discuţiile sunt blocate din cauza unei decizii a PKK, luată acum un an, privind suspendarea retragerii combatanţilor săi din Turcia. Decizia a fost luată după ce PKK a apreciat că Ankara nu şi-a respectat promisiunea de a adopta reforme în favoarea comunităţii kurde din Turcia (20% din populaţie). Totodată, Davutoglu şi-a exprimat dorinţa ca ţara sa să adere la UE până la orizontul lui 2023, atunci când Turcia va aniversa 100 de ani de la înfiinţarea republicii. Turcia este oficial stat candidat din 2004, dar integrarea sa în UE este împiedicată de opoziţia unor ţări ca Franţa şi Germania. În cele din urmă, premierul a reiterat obiectivul fixat de predecesorul său Recep Tayyip Erdogan, ales preşedinte la 10 august, şi anume ca Turcia să intre în clubul primelor zece economii ale lumii, tot până în 2023.
După o dezbatere, acest program trebuie, până la sfârşitul săptămânii, să facă obiectul unui vot de încredere. Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, islamo-conservator), aflat la putere din 2002, deţine majoritatea absolută în Parlament.