Premierul Turciei cere demiterea şefului diplomaţiei israeliene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Premierul Turciei cere demiterea şefului diplomaţiei israeliene

Externe 15 Ianuarie 2011 / 00:00 489 accesări

Premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, a cerut Israelului demiterea ministrului său de Externe controversat, Avigdor Lieberman, afirmând că el este un obstacol în calea obţinerii păcii în regiune, relatează ”The Independent” în ediţia de vineri. Erdogan, un critic vocal al politicilor israeliene, l-a descris pe Lieberman ca fiind ”o persoană demnă de dispreţuit, care reprezintă o problemă la cel mai înalt nivel în Israel”. Anterior în cursul acestei luni, Lieberman a comparat Turcia cu Iranul din timpul revoluţiei islamice care l-a înlăturat de la putere pe şah, în 1979, afirmând că ”vitriolul antiisraelian al celor două state este aproape identic”. ”Domnul Lieberman reprezintă problema cea mai mare a Israelului şi israelienii ar trebui să scape de el”, a declarat Erdogan, potrivit postului Al-Jazeera. ”Este problema lor, nu a noastră. Dacă Israelul nu îl demite, problemele lor se vor înrăutăţi”, a adăugat premierul turc.

Taguri articol


12