Premii importante pentru elevii Colegiului „Mircea cel Bătrân“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Concurs de creație în Italia

Premii importante pentru elevii Colegiului „Mircea cel Bătrân“

Educație 19 Mai 2016 / 15:37 4316 accesări

Cele trei eleve care au participat la finala din Italia Diana Alexandra Badea, Alexandra Maria Micu şi Elena Mergiu

Cele trei eleve care au participat la finala din Italia Diana Alexandra Badea, Alexandra Maria Micu şi Elena Mergiu

Directorul CNMB, prof. Vasile Nicoară

Directorul CNMB, prof. Vasile Nicoară

Profesorul coordonator Irina Ermolaev

Profesorul coordonator Irina Ermolaev

Pentru al 14-lea an, elevii Colegiului Național ”Mircea cel Bătrân” (CNMB) din Constanța au participat în număr mare la concursul internațional ”Marco & Alberto Ippolito”, organizat de Federația Națională a Profesorilor din Italia. La concursul de creație au luat parte elevi din Italia, România, Bulgaria, Cehia, Germania, Grecia, Suedia, Polonia și Portugalia. ”Este un concurs de creație artistică și științifică la care participăm de 14 ani, într-un parteneriat pe care liceul nostru îl are cu instituția din Italia. Concursul este creat pentru a da o imagine multiculturală Europei și pentru a pune tinerii în legătură unii cu alții prin creațiile lor, prin participarea lor personală în faza finală a competiției”, a declarat directorul CNMB, prof. Vasile Nicoară, într-o conferință de presă. România a fost reprezentată în concurs 66 de elevi de la CNMB, care au participat cu 69 de lucrări la secțiunile poezie, eseu și fotografie pe tema ”Lumea crește/se dezvoltă odată cu tinerii!”. ”În acest an sunt cei mai mulți participanți pe care îi reunește CNMB în cadrul acestui concurs. Este vorba de 66 de elevi care au participat cu lucrări la cele 3 secțiuni (eseu, poezie și fotografie) și alți 226 de elevi care au luat parte la cercetarea sociologică pe care am realizat-o”, a declarat coordonatorul studiului și al elevilor, prof. Irina Ermolaev. Dintre cei 66 de elevi participanți, 17 au fost răsplătiți cu premii sau medalii, iar CNMB a primit Premiul I la secțiunea Cercetare sociologică, pentru studiul ”Perspective privind consultarea tinerilor pentru a crește împreună”. Trei eleve finaliste ale concursului au fost invitate la festivitatea de premiere și în perioada 11 - 15 mai au participat la reuniunea din Italia, din regiunea Calabria. Este vorba despre tinerele de clasa a XI-a Alexandra Diana Badea, Elena Mergiu și Alexandra Maria Micu, care au transpus rezultatele obținute în urma studiului sociologic într-un film de scurt metraj pe care l-au prezentat tuturor celor prezenți în Italia. Toate poeziile și eseurile elevilor care s-au calificat în finală, din toate țările participante, au fost publicate într-un volum comun.



12