Prima ediţie a Festivalului de Teatru pentru Copii „Arlechino”, găzduită de Casa de Cultură din Agigea (2-3 aprilie), a fost încununată de succes şi de premii. Palmaresul competiţiei a fost impresionant, la fel ca şi numărul elevilor înscrişi în concurs: 215. În urma deliberării juriului, Marele Premiu/ Premiul pentru cea mai bună muzică a fost acordat spectacolului „Tarantela”, prezentat de elevii Şcolii „Petre Ispirescu” din Constanţa.
Palmaresul Festivalului „Arlechino” constă în şase premii şi cinci menţiuni, la secţiunea Scenetă, trei premii şi o menţiune, la secţiunea Monolog, precum şi cinci premii şi patru menţiuni, la secţiunea Poezie.
De asemenea, la secţiunea Scenetă au fost acordate patru premii speciale: pentru debut, costum original, scenariu original şi scenografie.
Festivalul „Arlechino” a fost organizat de Centrul de Zi Agigea şi Şcoala Gimnazială „Ion Borcea”, în parteneriat cu Biblioteca Comunală Agigea, cu sprijinul Consiliului Local Agigea şi avizul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa. Sponsorul principal al evenimentului a fost Club Rotary Cetatea Tomis Constanţa.
(M. S.)