Premii pentru elevi voluntari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Premii pentru elevi voluntari

Politică 14 Mai 2009 / 00:00 472 accesări

„Săptămîna Naţională a Voluntariatului” de la Medgidia a continuat în aceste zile cu diverse acţiuni pentru tineri. Marţi a avut loc un seminar cu tema „Adolescenţa ca etapă importantă de dezvoltare a individului”, la care au participat elevi ai liceelor şi şcolilor generale din localitate şi reprezentanţii Serviciului Comunitar de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Medgidia. Seminarul a avut ca scop informarea adolescenţilor despre importanţa acestei etape a vieţii care face legătura între copilărie şi maturitate. „Etapa adolescenţei este pe cît de importantă pentru dezvoltarea individului, pe atît de problematică, fiind o perioadă a îndoielilor şi controverselor, precum şi a luării deciziilor de viitor”, a spus primarul Marian Iordache. Miercuri, a continuat programul “Voluntar, ce oferi?”, cu înmînarea diplomelor de participare şi a premiilor pentru cele mai bune proiecte pe bază de voluntariat. Au participat elevi şi profesori din opt instituţii de învăţămînt, iar majoritatea proiectelor au avut ca obiective ecologizarea şi îngrijirea mediului înconjurător, precum şi oferirea de ajutor semenilor aflaţi în nevoie. Premiul I a fost obţinut de Colegiul Naţional „Kemal Ataturk”, prin proiectul „Mîini întinse solidarităţii”, premiul II a revenit elevilor de la Şcoala cu clasele I - VIII „IL Caragiale”, pentru programul intitulat „Încă nu este prea tîrziu”, iar pe cel de-al treilea loc s-a clasat Şcoala cu clasele I - VIII ”Mircea Dragomirescu”, cu proiectul „De la inimi la inimi”. Premiile au fost înmînate de către primarul Marian Iordache, care le-a adresat felicitări atît elevilor, cît şi profesorilor care i-au îndrumat. „Vă felicit pentru implicarea voastră în această activitate pentru care este nevoie de creativitate, gîndire, muncă, dar şi dorinţa de a face bine şi de a-i ajuta pe semenii noştri care au necazuri şi au nevoie de sprijin. De asemenea, vă doresc succes în îndeplinirea şi implementarea proiectelor”, le-a spus edilul Medgidiei celor prezenţi în sala de şedinţe a Pimăriei. Acţiunile din cadrul „Săptămînii Naţionale a Voluntariatului” continuă astăzi cu plantări de arbuşti în zona de nord a oraşului, iar vineri se va lansa campania „Sprijiniţi copiii abandonaţi”, care are ca scop strîngerea de ajutoare materiale pentru copiii abandonaţi din secţia Pediatrie a Spitalului Municipal Medgidia.



12