Premii pentru elevii medaliaţi la olimpiadele și competițiile internaţionale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Premii pentru elevii medaliaţi la olimpiadele și competițiile internaţionale

Educație 25 Noiembrie 2016 / 15:13 832 accesări

Ministrul Educaţiei Naționale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, va premia olimpicii români care s-au remarcat în anul 2016 la concursurile internaţionale (pe discipline școlare și sportive), în cadrul unei festivităţi care se va desfășura luni, 28 noiembrie, cu începere de la ora 12.00, la Palatul Național al Copiilor (Sala Mare). Vor fi recompensaţi 202 elevi câştigători a 227 de distincţii (3 premii I absolute, 48 de medalii de aur / premii I, 82 de medalii de argint / premii II, 53 de medalii de bronz / premii III şi 41 de menţiuni) la olimpiadele internaţionale sau regionale pe discipline (juniori şi seniori). De asemenea, vor fi premiaţi cei 215 profesori care i-au pregătit, precum şi cele 100 de şcoli din care provin laureaţii. Potrivit reglementărilor în vigoare, pentru acest tip de distincții, cuantumurile premiilor sunt următoarele: 12.545 lei - premiul I absolut (obținut cu punctaj maxim), 9.720 lei - premiul I / medalie de aur, 8.330 lei - premiul al II-lea / medalie de argint, 5.950 lei - premiul al III-lea / medalie de bronz şi 4.065 lei - menţiune (sau diplome echivalente). Sumele în bani acordate elevilor care s-au impus în competiţiile regionale (olimpiade balcanice de seniori şi juniori, Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada, Olimpiada de Informatică a Europei Centrale, Olimpiada de Chimie „D.I. Mendeleev” etc.) sunt: 4.440 lei - premiul I / medalie de aur, 3.785 lei - premiul al II-lea / medalie de argint, 2.945 lei - premiul al III-lea / medalie de bronz şi 2.550 lei -menţiune (sau diplome echivalente). În virtutea succeselor (91 de premii/medalii) repurtate în concursurile internaționale sportive (individual sau pe echipe), vor fi premiați și 112 elevi/sportivi, respectiv 48 de profesori/antrenori care le-au asigurat pregătirea. Pentru performanțele înregistrate în competițiile internaționale sportive, valorile premiilor au următoarele cuantumuri: 4.000 lei - premiul I, 3.000 lei - premiul II, 2.500 lei - premiul III, 2.000 lei - locul IV, 1.500 lei - locul V și 1.000 lei - locul VI. Profesorul/profesorii care au pregătit elevul/elevii primesc un singur premiu, în cuantumul cel mai mare prevăzut pentru unul din elevii săi/lor. Pentru şcoala pe care elevul/elevii o frecventează sau a/au frecventat-o se acordă câte un premiu, în cuantumul prevăzut pentru fiecare elev premiat. În acest ultim caz, sumele primite vor fi utilizate pentru dotări destinate sprijinirii eficienţei procesului de învăţământ. Fondul total de premiere alocat de MENCS este de 3.516.755 lei.



12