Expoziția de gravură „Ex Libris - Constantin Brâncuși” și-a încheiat, joi seară, scurtul periplu din cetatea Tomisului, început într-o zi ploioasă, pe 5 mai, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC). Artiștii prezenți la evenimentul de închidere, studenți, masteranzi și plasticieni consacrați, au primit diplome de participare, plachete, dar și câte un exemplar din catalogul expoziției, apărut în condiții grafice extraordinare la editura Monitorul Oficial. Emoțiile și-au făcut simțită și ele prezența, mai ales în rândul tinerilor care au avut bucuria de a se afla printre premianții Simpozionului „Ex Libris - Brâncuși”. În urma deciziilor artiștilor consacrați, Premiul I le-a fost acordat studenților Răzvan-Petrișor Dragoș, Alexandru Grecu, Andreea-Marina Tofoleanu, Andra Maria Marișoiu și Adriana-Maria Ropotan. Premiul al II-lea a ajuns la Andrei George Barbu, Ela Stoica, Aura Evelia Radu, Ana-Maria Dinu și Simona-Maria Lazăr, iar George-Doru Roșoga, Raluca-Andreea Cojocaru, Bogdan-Ștefan Matei, Adelina Lețu și Cosmin Șușu au obținut Premiul al III-lea.
Închiderea expoziției și festivitatea de premiere au avut loc în prezența muzeografului MINAC, dr. Delia Cornea, din partea gazdelor, curatorului Gina Costescu, masterand la Universitatea „Ovidius”, managerului de proiect conf. univ. dr. Florin Stoiciu de la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti (Facultatea de Arte Plastice, Departamentul Grafică) și a lect. univ. dr. Gheorghe Caruțiu de la Universitatea „Ovidius”.
„Originalitatea acestui eveniment constă în faptul că mai multe generații de artiști sunt la un loc. Este un lucru extraordinar că ne-am reunit în Anul Brâncuși. Acest lucru ne face să credem în artă, să aspirăm la lucruri frumoase și bune, exact ca Brâncuși”, a spus lect. univ. dr. Gheorghe Caruțiu.
GRAVURĂ, LITERATURĂ ȘI MUZICĂ
În 2017, expoziția se va transforma într-o Bienală Internațională, primii pași fiind deja făcuți prin prezența în expoziție a traducătorului sârb Adam Puslojic, membru de onoare al Academiei Române, și a doi plasticieni bulgari, Ilia Iankov și Valeri Chakalov.
„Adam Puslojic, care a tradus toată creația lui Mihai Eminescu, a fost primul care a făcut un ex libris fără să aibă cunoștințe în artele vizuale”, a precizat conf. univ. dr. Florin Stoiciu. Printre cei care au participat la realizarea expoziției de gravură „Ex Libris - Constantin Brâncuși” se numără și alți artiști din afara artelor vizuale, precum orădeanul Florian-Chelu Madeva, creatorul „sonetului muzical”, care a prezentat o partitură de George Enescu, care nu a fost cântată, dar și solistul de muzică populară Grigore Leșe.
Expoziția va fi itinerată la: Muzeul de Artă Tulcea, Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi Bucureşti, Centrul UNESCO București, Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad, Muzeul de Artă Drobeta Turnu Severin, Muzeul de Artă Târgovişte, Muzeul de Artă Târgu Jiu și Centrul Cultural şi de Arte Lăzarea. Potrivit curatorului Gina Costescu, expoziția va fi prezentată, în vară, și la Târgul de carte „BookFest”.
Citește și:
Privind în jos spre... Brâncuși
Simpozion Ex Libris „Constantin Brâncuşi - 2016“, la Constanța