Premii şi flori pentru vârstnicii Constanţei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Premii şi flori pentru vârstnicii Constanţei

Social 06 Septembrie 2012 / 00:00 365 accesări

Aprox. 200 de vârstnici din Constanţa care sărbătoresc luna aceasta vârsta venerabilă de 80 de ani sau care împlinesc 50 de ani de la căsătorie s-au strâns, cu mic, cu mare, în sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor, ca să fie răsplătiţi de municipalitate. Reprezentanţii Primăriei Constanţa i-au întâmpinat pe sărbătoriţi cu suc şi prăjituri, iar primarul Constanţei, Radu Mazăre, i-a premiat cu câte un plic ce conţinea 300 de lei şi câte o floare. Mazăre le-a împărtăşit pensionarilor respectul pe care îl poartă persoanelor de vârsta a treia, care au clădit oraşul Constanţa, sarcina generaţiilor din ziua de astăzi fiind aceea de a-l întreţine şi dezvolta. “Am ţinut să fiu prezent ca să vă urez personal “La mulţi ani!”. Cred că aşa este normal, ca primarul să aibă grijă de oamenii care au muncit şi au crescut copii”, a afirmat Mazăre. El a mai spus că „o mamaie l-a certat întrucât a fost nevoită să vină din zona în care locuieşte până la Casa de Cultură” pentru a primi banii din partea municipalităţii. Din acest motiv, primarul a propus ca, în cazul persoanelor care nu pot veni personal la aceste întâlniri şi nici nu pot trimite pe cineva, municipalitatea să le trimită banii direct acasă. „Trimitem banii prin poştă, cu confirmare de primire”, a spus primarul Constanţei. (M.D.)



12