Premii speciale la festivalul „Sunetul Muzicii“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Premii speciale la festivalul „Sunetul Muzicii“

Cultură 10 Noiembrie 2008 / 00:00 1289 accesări

În calitate de invitat al primarului comunei Lumina, Tit-Liviu Brăiloiu s-a arătat a fi un mare susţinător al tinerelor talente ale muzicii uşoare româneşti. În acest sens, cele mai bune voci din concursul judeţean „Sunetul Muzicii“, de la Lumina, au fost recompensate cu excursii în ţară şi în străinătate. Omul de afaceri Tit-Liviu Brăiloiu a oferit ocupanţilor primelor 15 locuri de la toate secţiunile, tot atîtea excursii la Predeal, ce vor fi efectuate la sfîrşitul săptămînii viitoare. Marele premiu, trofeul primei ediţii a festivalului „Sunetul Muzicii“ a fost adjudecat de Raluca Alexandra Sofrone care a primit de la Tit-Liviu Brăiloiu o excursie pentru două persoane în oraşul Pisa din Italia. Competiţia, organizată cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Lumina, s-a desfăşurat pe trei secţiuni, categoriile de vîrstă 7 - 9 ani, 10 - 13 ani, respectiv 14 - 17 ani şi s-a derulat pe parcursul a trei zile. Concursul Judeţean de “Muzică Uşoară pentru Copii şi Tineret” a avut scopul de a descoperi şi promova copiii şi tinerii talentaţi. Premierea a avut loc duminică, la Căminul Cultural din Lumina, în cadrul Galei Laureaţilor. Cîştigătorii au fost desemnaţi de un juriu din care au făcut parte cunoscutele cîntăreţe Marina Scupra şi Ileana Şipoteanu şi redactori muzicali de la radiourile locale. Omul de afaceri Tit-Liviu Brăiloiu şi-a exprimat intenţia de a susţine şi alte evenimente de acest gen, adăugînd că ar fi bucuros să fie invitat şi în alte localităţi, avînd astfel posibilitatea ca mai mulţi copii talentaţi să fie promovati şi recompensaţi la adevarata lor valoare.

În altă ordine de idei, tot la Lumina, candidatul pentru funcţia de senator, pe Colegiul uninominal nr. 1, Tit-Liviu Brăiloiu, le-a vorbit localnicilor despre integrarea pensionarilor CAP în sistemul de stat, burse şcolare şi alocaţii decente pentru copii, extinderea reţelei de gaze şi subvenţionarea agriculturii, doar cîteva din temele ce fac parte din oferta electorală a PSD. Oamenii au cerut candidatului PSD Constanţa să acorde o mai mare atenţie în dezvoltarea socială şi economică a localităţii şi au atras atenţia asupra nevoilor urgente ale comunităţii, respectiv, construirea unei clinici medicale care să asigure asistenţa medicală de urgenţă şi înfiinţarea unei creşe pentru copii. Alături de candidatul la Senat, primarul comunei, Dumitru Chiru, l-a prezentat localnicilor şi pe Liviu Stan, candidat PSD la Camera Deputatilor.

Taguri articol


12