PREMIILE GOPO 2018: lungmetraje, documentare şi scurtmetraje în cursa oficială pentru nominalizări

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

PREMIILE GOPO 2018: lungmetraje, documentare şi scurtmetraje în cursa oficială pentru nominalizări

Cultură 05 Februarie 2018 / 14:00 772 accesări

Peste 80 de filme - 23 de lungmetraje, 12 documentare şi 49 de scurtmetraje - au intrat oficial în cursa pentru nominalizări la cea de-a XII-a ediţie a Premiilor Gopo, informează un comunicat al Asociaţiei pentru Promovarea Filmului Românesc, transmis, luni, AGERPRES.

Printre filmele eligibile la categoria lungmetraj de ficţiune se regăsesc "Ana, mon amour" (regia Călin Peter Netzer), câştigătorul Ursului de Argint pentru cea mai bună contribuţie artistică la Berlinale, "Fixeur" (regia Adrian Sitaru), propunerea României la Premiile Oscar, "Aniversarea" (regia Dan Chişu), "Breaking News" (regia Iulia Rugină), producţii româneşti aflate în fruntea clasamentului în ceea ce priveşte succesul la box-office precum "Octav" (regia Sergiu Ioan Celebidachi), "Ghinionistul" (regia Iura Luncaşu) şi "6,9 pe scara Richter" (regia Nae Caranfil) sau debuturile în lungmetraj "Mariţa" (regia Cristi Iftime), "Un pas în urma serafimilor" (regia Daniel Sandu) şi "Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor" (regia Emanuel Pârvu).

La categoria "Cel mai bun scurtmetraj" între cele 49 de titluri de ficţiune, documentar şi animaţie, prezentate în premieră în circuitul festivalier competitiv naţional sau internaţional în 2017 se află "O noapte în Tokoriki" (regia Roxana Stroe), "Scris/Nescris" (regia Adrian Silişteanu), "Doamna Ghica" (regia Cătălin Mesaru, Cătălin Moise), "Sechestraţi fără voie" (regia Tudor Botezatu), "No Man's Land" (regia Marius Olteanu), "Când afară ninge" (regia Conrad Mericoffer), "Sisif 2.0" (regia Toma Peiu, Luiza Pârvu), "Cord" (regia Ioachim Stroe), "Petrecere privată" (regia Octav Chelaru), "Offstage" (regia Andrei Huţuleac).

Între cele 12 documentare care intră în competiţie pentru cel mai bun documentar la Premiile Gopo 2018 se regăsesc "Ţara moartă" (regia Radu Jude), "Planeta Petrila" (regia Andrei Dăscălescu) şi "Ouăle lui Tarzan" (regia Alexandru Solomon), alături de "Eu sunt Hercule" (regia Marius Iacob), "Procesul" (regia Claudiu Mitcu) sau "Lovesc, deci exist" (regia Marius Barna).

Potrivit sursei citate, nominalizările pentru toate cele 20 de categorii vor fi anunţate la sfârşitul lunii februarie.

Juriul din acest an este compus din: Igor Cobileanski (regizor), Ana Ciontea (actriţă), Iuliana Târnoveţchi (producător), Barbu Bălăşoiu (operator), Radu Corciova (scenograf), Gabriela Albu (exploatant) şi criticii de film Irina Margareta Nistor, Cătălin Olaru, Cristian Mărculescu, Angelo Mitchievici, Ion Indolean.

După ce juriul va anunţa nominalizările, aproximativ 500 de membri activi din industria cinematografică românească vor fi invitaţi să desemneze câştigătorii trofeelor Gopo 2018. Acest lucru va fi realizat printr-un sistem de vot asigurat de PwC România.

Cea de-a XII-a ediţie a Galei Premiilor Gopo 2018 va avea loc pe 19 martie, la Bucureşti. Evenimentul este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi Babel Communications.

Taguri articol


12