Rihanna, Robbie Williams, Beyonce, Fergie, Mike, Kesha, Michael Buble, Dita von Teese, Victoria Silvstedt şi multe, multe nume sonore ale muzicii internaţionale s-au adunat la Cannes pentru NRJ Music Awards. După ce anul trecut a fost anunţat greşit câştigătorul secţiunii Piesa internaţională a anului – Katy Perry în loc de Rihanna –, sâmbătă, prezentatorul Kamel Ouali a făcut încă o gafă, anunţând că premiul pentru cel mai bun grup sau duo străin este acordat trupei Black Eyed Peas. A trebuit să revină şi să se corecteze, înmânând trofeul adevăraţilor laureaţi, băieţii de la Tokio Hotel. La capitolul glume, se înscrie surpriza făcută de José Garcia prietenului său Antoine de Caunes. „I-am promis că nu voi face glume cu numărul său de telefon, cum am făcut într-una dintre ediţiile trecute. Aşa că iată adresa lui de e-mail”, a spus José Garcia.
Şi pentru că a fost manifestarea dedicată celor din Hexagon, marii câştigători din această ţară au fost cei de la Mozart, l’Opera Rock, care şi-au adjudecat trofeele pentru cel mai bun grup francez, revelaţia francofonă a anului, dar mai ales pe cel acordat celei mai bune piese franceze, de altfel cel mai important pentru că a fost decernat după votul în direct. Lista completă a laureaţilor:
Artista internaţională a anului: Rihanna
Piesa internaţională a anului: „I Gotta Feeling” - Black Eyed Peas
Artistul francez al anului: Christophe Willem
Artistul internaţional al anului: Robbie Williams
Grupul / duo-ul internaţional al anului: Tokio Hotel
NRJ Music Awards de onoare: Robbie Williams
Grupul / duo-ul francez al anului: Mozart, l\'Opéra Rock
Revelaţia internaţională a anului: Lady Gaga
Artista franceză a anului: Sofia Essaïdi
Revelaţia francofonă a anului: Florent Mothe de la trupa Mozart, l\'Opéra Rock
Albumul internaţional al anului: „One Love” - David Guetta
Premiul special pentru o artistă de excepţie: Beyoncé
Albumul francez al anului: „Caféine” - Christophe Willem
Piesa francofonă a anului (votată în direct): „L\'Assasymphonie” - Mozart, l\'Opéra Rock