Kenny Chesney a cîştigat premiul pentru cel mai bun showman al anului, iar piesa duo-ului Brooks & Dunn, "Believe", a obţinut trei premii, printre care cel pentru cel mai bun single şi pentru cîntecul anului în cadrul celei de-a 40-a gale anuale a Asociaţiei Muzicienilor Country, ce s-a desfăşurat în "patria" muzicii country, Nashville, capitala statului Tennessee.
"Acest an a fost pentru mine plin de satisfacţii profesionale, dar şi foarte solicitant din punct de vedere emoţional", a declarat Kenny Chesney, care a trecut recent printr-o căsătorie şi un divorţ cu actriţa Renee Zellweger. Kenny Chesney a mai cîştigat premiul pentru showman-ul anului şi la ediţia 2004.
Unul dintre momentele culminante a fost decernarea unui premiu pentru un muzician country care nu a reuşit să fie prezent la festivitate, Keith Urban. Starul australian care s-a internat în urmă cu o lună într-un centru de reabilitare pentru a scăpa de dependenţa de alcool, a cîştigat al doilea an consecutiv premiul pentru cea mai bună voce masculină. În momentul anunţării numelui său întreaga sală s-a ridicat în picioare, iar trofeul a fost primit în numele său de Ronnie Dunn. Acesta a prezentat şi spectacolul de gală alături de partenerul său de scenă Kix Brooks. Cei doi au cîştigat şi premiul pentru cel mai bun videoclip al anului cu piesa "Believe" şi au cîntat în deschidere piesa "Building Bridges" alături de Vince Gill şi Sheryl Crow. Aşa cum era de aşteptat Brooks & Dunn au cîştigat şi premiul pentru duete, categorie pe care o domină încă din 1992. Cîştigătoarea concursului "American Idol", Carrie Underwood a intrat în în posesia premiilor pentru cea mai bună voce feminină şi pentru debut. Formaţia Rascal Flatts a obţinut laurii pentru cea mai bună trupă country. Brad Paisley a fost marele învins al serii, nominalizat la şapte categorii, a cîştigat un singur premiu pentru cel mai bun album al anului pentru "Time Well Wasted".