Regizoarea neo-zeelandeză Jane Campion va primi trofeul Carrosse d\'Or, decernat de Societe des Realisateurs de Films (SRF), în seara de deschidere a secţiunii Quinzaine des Realisateurs, care se va derula în perioada 16 - 26 mai, în cadrul celei de-a 66-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes. Recompensând un cineast ales pentru calităţile inovatoare ale filmelor sale, pentru îndrăzneala şi intransigenţa acestuia în domeniul regiei şi producţiei de film, premiul Carrosse d\'Or a fost acordat, de la crearea lui în 2002, unor regizori de seamă, precum Jacques Rozier, Clint Eastwood, Nanni Moretti, Ousmane Sembene, David Cronenberg, Alain Cavalier, Jim Jarmusch, Naomi Kawase, Agnès Varda şi Jafar Panahi. Anul trecut, premiul i-a fost decernat cineastului turc Nuri Bilge Ceylan. Jane Campion va fi şi preşedintele juriului secţiunii Cinefondation şi al celei de scurtmetraje, la ediţia de anul acesta a Festivalului de Film de la Cannes.
Născută în Noua Zeelandă, în 1954, Jane Campion este scenarist, producător şi regizor. A fost abia a doua din cele patru femei nominalizate de Academia de Film americană la premiul Oscar pentru cel mai bun regizor şi este, de asemenea, prima femeie-regizor care a primit premiul Palme d\'Or la Festivalul de la Cannes. S-a întâmplat în anul 1993 şi a primit acest trofeu pentru “The Piano / Pianul”, recompensat şi cu un premiu Oscar pentru cel mai bun scenariu, dar şi cu un premiu Cesar pentru cel mai bun film străin. Anterior, scurtmetrajul său de debut, “Peel”, din 1982, a primit un Palme d\'Or în 1986. A mai primit trei premii Independent Spirit, pentru “The Piano / Pianul”, “An Angel At My Table” din 1990 şi “Sweetie” din 1989.