Premiu pentru rectorul Universităţii „Ovidius”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Premiu pentru rectorul Universităţii „Ovidius”

Social 02 Decembrie 2011 / 00:00 786 accesări

Rectorul Universităţii „Ovidius” Constanţa, prof. univ. dr. Victor Ciupină, a primit, ieri, premiul „Remus Opreanu”, pentru merite deosebite în dezvoltarea învăţământului universitar constănţean şi a culturii dobrogene. „Acest premiu reprezintă o recunoaştere a Universităţii „Ovidius”, în contextul sistemului universitar românesc, o recunoaştere a trendului ascendent pe care universitatea l-a avut în ultimii ani”, a declarat prof. univ. dr. Victor Ciupină. El a precizat că premiul este şi o recunoaştere a faptului că a putut să contribuie la dezvoltarea învăţământului universitar, a cercetării la nivelul Universităţii „Ovidius”, contribuind, de asemenea, şi la actul managerial din cadrul instituţiei de învăţământ superior. „Mai mult, acest premiu este un imbold, în contextul cerinţelor actuale pentru clasificarea universităţilor”, a mai spus rectorul Universităţii „Ovidius”.



12