Premiul I la „Crizantema de Aur“ 2017 pentru un absolvent al UOC

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Premiul I la „Crizantema de Aur“ 2017 pentru un absolvent al UOC

Divertisment 23 Octombrie 2017 / 18:43 2526 accesări

Mădălin Alexandru Drăgan Băldău, absolvent al Universității „Ovidius” din Constanța (UOC), a câștigat premiul I, la secțiunea „interpretare”, iar regretatul compozitor și profesor Dumitru Lupu a obținut postum premiul I, la secțiunea „creație”, cu piesa „Voi nu vedeți că deranjați?”, textier și interpret Marian Stere, în cadrul Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur” 2017. Totodată, tenorul Iulian Bratu, alumnus UOC, a fost recompensat cu Premiul Special al Consiliului Local şi Primăriei Târgovişte. La festival a participat și Georgiana Maria Chiriță, studentă în anul al II-lea la specializarea interpretare muzicală - canto clasic. Mădălin are 25 de ani și este licențiat în canto clasic, Facultatea de Arte a UOC, clasa prof. univ. dr. Florența Marinescu. În prezent, este colaborator al Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” și a fost desemnat câștigător al concursului organizat de Opera Națională Română Cluj-Napoca în cadrul proiectului internațional Don Giovanni, pentru rolul Don Ottavio, urmând să activeze ca tenor în această instituție din luna noiembrie. A 50-a ediție a Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur” a avut loc în perioada 19-21 octombrie, în municipiul Târgoviște, sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. Una dintre preselecțiile regionale s-a desfășurat la UOC, în luna iunie a acestui an, la inițiativa lui Dumitru Lupu.



12