Premiul I la Salonul de Inventică pentru Tineret, pentru elevi constănțeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Au gândit un proiect de salvare a delfinilor și au câștigat

Premiul I la Salonul de Inventică pentru Tineret, pentru elevi constănțeni

Educație 23 Noiembrie 2015 / 14:53 1604 accesări

Elevele Bianca Brănescu (foto stânga) și Mariela Crăciun (foto dreapta), alături de prof. coordonator Carmen Bucovală (foto centru), după ce au câștigat Premiul I la Salonul de Inventică și Creație Științifică pentru Tineret.

Elevele Bianca Brănescu (foto stânga) și Mariela Crăciun (foto dreapta), alături de prof. coordonator Carmen Bucovală (foto centru), după ce au câștigat Premiul I la Salonul de Inventică și Creație Științifică pentru Tineret.

Două eleve ale Liceului Teoretic ”Ovidius” din Constanța au reușit să cucerească premiul I la cea de-a XIII-a ediție a Salonului de Inventică și Creație Științifică pentru Tineret, organizat de Ministerul Tineretului și Sportului în perioada 18 - 22 noiembrie în București. Elevele în clasa a XI-a B Bianca Brănescu și Mariela Crăciun, coordonate de prof. Carmen Bucovală, au prezentat în cadrul salonului un echipament care poate să limiteze capturile accidentale ale delfinilor în plasele de pescuit, proiect început de elevii Liceului Teoretic ”Ovidius” în urmă cu câțiva ani. ”În realizarea proiectului am pornit de la colaborarea cu ONG Mare Nostrum, care are o importantă direcție de acțiune în găsirea unor metode pentru conservarea populațiilor de delfini din Marea Neagră. Una dintre direcțiile de intervenție constă în folosirea de pingere (dispozitive acustice) care semnalează delfinilor existența plaselor de pescuit, evitând astfel încurcarea în acestea. De la această idee, am realizat un dispozitiv care a presupus costuri reduse, care emite sunete de frecvență adecvată, dispozitiv care poate fi o soluție în comparație cu echipamentele mult mai costisitoare de pe piață”, au precizat membrii echipei de proiect. Pe lângă cele două eleve participante la Salonul de Inventică, din echipa de proiect au mai făcut parte Loredana Doroftei și Alexandra Alboiu (acum studente) și eleva Ana Cătălina Popa. Salonul s-a desfășurat la București, în cadrul Târgului Internațional ”Gaudeamus - Carte de învățătură”. La competiție au putut participa tineri cu vârste între 14 şi 35 de ani, pe trei secțiuni: ştiinţe aplicate, tehnologia informaţiei, tehnologii ale viitorului. Proiectul prezentat de elevele Liceului Teoretic „Ovidius” a fost recompensat cu premiul I la secțiunea ştiinţe aplicate.



12