Premiul de peste 1,7 milioane de euro pus în joc, duminică, la categoria I a jocului Loto 6/49 a fost câştigat, numerele extrase fiind 46, 7, 12, 33, 15 şi 26. La categoria I a jocului a fost înregistrat un câştigător, valoarea premiului fiind de 7.156.255,76 lei. Biletul norocos a fost jucat la agenţia 15-007 din Târgovişte, judetul Dâmboviţa. \"Pe fiecare din cele trei zone ale biletului s-a jucat câte o schemă redusă cod 49, precum şi o variantă la Noroc. Varianta câştigătoare s-a regăsit pe schema din zona C a biletului. Preţul biletului a fost în valoare totală de 200,05 lei\", precizează Loteria Română. La categoria a II-a a jocului Loto 6/49 au fost înregistrate 47 de câştiguri, de câte 6.734 de lei, iar la categoria a III-a sunt 1.708 variante câştigătoare, a câte 277 de lei. Potrivit Regulamentului privind organizarea şi administrarea jocurilor loto, câştigătorii au la dispoziţie un an de la data efectuării tragerii pentru a-şi ridica premiul. Premiul de categoria I la jocul Loto 6/49 nu mai fusese câştigat din 17 ianuarie 2010, atunci fiind în valoare de peste 3,7 milioane de lei.