Comitetul Nobel a ales să-l premieze pe romancierul turc pentru "căutarea sufletului melancolic al oraşului său natal şi găsirea imaginilor spirituale pentru lupta şi întrepătrunderea dintre culturi". Ţintă a naţionaliştilor pentru faptul că a apărat cauzele armenilor şi kurzilor, Orhan Pamuk este autorul unei opere ce descrie divizarea societăţii turce între Orient şi Occident. Autorul, laureat al multor premii literare în străinătate, printre care şi Premiul pentru Pace din partea librarilor germani în octombrie 2005, a fost calificat drept renegat de detractorii săi din Turcia. Printre romanele sale se numără "Cevdet Bey şi fii săi" şi "Mă numesc Roşu", care l-au făcut celebru pe plan internaţional. În 2005, premiul în valoare de zece milioane de coroane suedeze i-a fost atribuit dramaturgului Harold Pinter.
Sezonul premiilor Nobel s-a deschis acum o săptămînă, cu cel pentru Medicină decernat cercetătorilor Andrew Z. Fire şi Craig C. Mello pentru descoperirile lor în domeniul geneticii. Premiul Nobel pentru Fizică a fost decernat cercetătorilor americani John C. Mather şi George F. Smoot, pentru descoperirile în domeniul originii galaxiilor şi stelelor. Premiul pentru Chimie i-a fost atribuit cercetătorului american Roger Kornberg pentru descoperirile sale fundamentale în privinţa celulelor, iar cel pentru Economie lui Edmund S. Phelps pentru explicaţiile cu privire la strategiile de combatere a inflaţiei şi ratei şomajului care pot avea efect asupra bunăstrării de mîine. Nu a mai rămas să se decerneze decît Premiul Nobel pentru Pace, poate şi cel mai prestigios, singurul atribuit de Norvegia, conform dorinţei exprimate de fondatorul prestigioaselor distincţii, Alfred Nobel. Acesta va fi anunţat pe 13 octombrie.
Sharon Stone va conduce festivităţile din timpul tradiţionalului concert susţinut în onoarea laureatului premiului Nobel pentru pace, ce va avea loc la Oslo, pe 11 decembrie. Actriţa, în vîrstă de 48 de ani, va fi acompaniată de un alt maestru de ceremonii, a cărui identitate nu este cunoscută.