Preocupări pedeliste

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Preocupări pedeliste

Eveniment 18 Octombrie 2011 / 00:00 394 accesări

Preşedintele PSD, Victor Ponta, s-a „lăudat”, ieri, că la reuniunea organizaţiei femeilor din PDL, din weekend, a fost tema principală de discuţie pentru reprezentantele pedeliste. Ponta i-a spus, în glumă, preşedintelui PNL, Crin Antonescu, că ar putea să fie gelos pe el, deoarece, în timp ce liberalul a fost criticat doar de o singură femeie, de deputatul Adriana Săftoiu, şeful PSD a avut parte de atacul tuturor “femeilor portocalii” în acest weekend. “Eu am văzut că la reuniunea femeilor portocalii am fost principalul subiect. Obsesia pe care o au femeile portocalii pentru mine nu ştiu dacă trebuie să mă măgulească sau nu. Chiar şi Boc, bănuiesc, tot femeie portocalie, a vorbit tot de mine. Eu nu am înţeles dacă a fost adunarea femeilor pedeliste sau a fost adunarea femeilor care trebuie să-l înjure pe Victor Ponta. Pe Antonescu l-a criticat doar o singură doamnă. Mă aflu în avantaj. În acest weekend am punctat eu la numărul de doamne care mă critică. Şi toate doamnele lui Băsescu, vă daţi seama, nu orice doamne”, a comentat, ironic, Ponta. Amintim că numele lui Victor Ponta a fost menţionat în mai multe discursuri rostite sâmbătă, la Convenţia Naţională a Organizaţiei de Femei a PDL.

Taguri articol


12