Magistraţii Curţii de Apel Iaşi l-au condamnat, ieri, pe preotul constănţean Gabriel Bucică la patru ani de închisoare cu executare pentru iniţiere, constituire, aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni. Amintim că, Gabriel Bucică a fost ridicat pe 7 februarie, dintr-o locuinţă din cartierul Km 4-5, din Constanţa, şi dus sub escortă la Direcţia pentru Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Vaslui pentru a fi audiat. Potrivit anchetatorilor, în cursul anului 2012, preotul i-ar fi livrat etnobotanice unui vasluian considerat de procurori liderul grupării. Oamenii legii spun că etnobotanicele ar fi fost ascunse în cărţi ale căror pagini erau decupate. Preotul constănţean ar fi trimis coletele prin curierat rapid dar uneori le ducea personal la Vaslui. Procurorii au mai stabilit că, după ce primeau marfa de la Constanţa, liderul grupării împreună cu alţi patru membri ai reţelei o porţionau şi o vindeau adolescenţilor contra sumei de 10 lei pliculeţul. În urma efectuării a şapte percheziţii, procurorii au găsit la domiciliile suspecţilor 675 plicuri cu „vise”. Toţi membrii reţelei au ajuns în arestul Poliţiei Vaslui, iar după trimiterea în judecată au fost încarceraţi în Penitenciarul din Iaşi. Preotul constănţean, suspendat din activitate de Arhiepiscopia Tomisului în februarie după arestarea sa.