Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au decis, ieri, menţinerea stării de arest preventiv în cazul lui Valentin Petrea, fostul preot de la Cotu Văii judecat pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals alături de fosta lui soţie, Denis Iuliana Brătan. Petrea a cerut să fie pus în libertate, dar judecătorii i-au respins solicitarea. Anchetatorii au stabilit că, în cursul anului 2004, Petrea a determinat mai multe persoane din Cotu Văii să-i încredinţeze buletinele de identitate şi să accepte să semneze, în calitate de giranţi, contracte de credit pentru nevoi personale încheiate de către preot în nume propriu, cu diferite instituţii bancare şi de credit. În realitate, oamenii au semnat contractele de credit în calitate de titulari ai împrumuturilor. Anchetatorii susţin că, pentru obţinerea acestor credite, în cuantum de peste 200.000 euro, au fost folosite numeroase cărţi de muncă şi adeverinţe de salariu contrafăcute de contabila parohiei din Cotu Văii, Denisa Iuliana Brătan, fosta soţie a preotului. Enoriaşii au aflat de escrocherie în toamna lui 2005, ca urmare a primirii la domiciliu a unor notificări emise de diverse unităţi bancare, prin care erau somaţi să achite sume de bani remise cu titlu de împrumut. Oamenii i-au solicitat explicaţii preotului, acesta asigurându-i că este vorba despre o simplă neînţelegere şi că va achita personal toate ratele restante ale creditelor. În ianuarie 2006, Petrea a luat toţi banii şi numeroase obiecte de cult din biserică şi a fugit în Italia, abandonându-şi soţia şi cei doi copii. A fost însă prins după trei ani, când s-a întors în ţară, şi arestat. Procurorii au mai stabilit că Petrea şi Brătan au profitat şi de propriile rude, pe care le-au păcălit să semneze documentele prezentate şi au luat credite în numele lor.