”Cotidianul Poporului” şi alte ziare chinezeşti au criticat expulzarea romilor din Franţa către România, apreciind că ”acest gest ilustrează incoerenţa între discursul şi actele Guvernului francez în materie de drepturile omului”. ”Expulzarea ţiganilor pătează imaginea Franţei”, a scris, ieri, ziarul partidului comunist chinez. După ce a anunţat că Nicolas Sarkozy se află la cel mai scăzut nivel în sondajele de opinie şi a apreciat că ”preşedintele francez mizează pe cartea securităţii înainte de alegerile prezidenţiale din 2012”, cotidianul aminteşte că ”ţiganii suferă de multă vreme de discriminare, din cauza modului lor de viaţă diferit şi a sărăciei” şi că au fost masacraţi de nazişti. Franţa a trimis, joi şi vineri, peste 200 de romi către România şi Bulgaria, o iniţiativă criticată mai ales de Comitetul ONU pentru Eliminarea Discriminării Rasiale (CERD). ”Potrivit observatorilor, expulzarea ţiganilor anunţată sus şi tare de Guvernul francez prejudiciază imaginea Franţei”, sublinia, la sfârşitul săptămânii trecute, agenţia China Nouă. ”De când Nicolas Sarkozy a anunţat, luna trecută, măsuri împotriva imigranţilor clandestini, este prima dată când Guvermul expulzează ţigani în număr mare”, a relatat, la rândul său, ”Beijing Youth Daily”.
Deocamdată, disensiunile pe tema romilor dintre Franţa şi restul comunităţii europene continuă. Comisia Europeană nu a fost invitată la o reuniune a miniştrilor de Interne la Paris, la 6 septembrie, pentru a discuta în special despre situaţia romilor, a declarat, ieri, un purtător de cuvânt al Executivului european, la Bruxelles. Această reuniune, la care ar urma să participe aproximativ şase miniştri de Interne europeni, a fost anunţată sâmbătă, de ministrul italian de Interne, Roberto Maroni. Într-un interviu publicat de cotidianul italian ”Corriere della Sera”, Maroni, una dintre personalităţile partidului antiimigraţie Liga Nordului, afirma că i-ar plăcea ca Italia să poată expulza cetăţenii europeni care nu îndeplinesc criteriile minime în materie de venituri şi locuinţe şi care cheltuiesc din finanţele statului. Comisia Europeană nu a adoptat, până în prezent, o poziţie cu privire la expulzarea a 700 de romi anunţată de Paris până la sfârşitul lunii, dar a amintit că Franţa, ca orice stat membru, trebuie să respecte regulile europene privind libertatea de deplasare şi libertatea de stabilire în UE. Comisia a precizat de asemenea că aderarea prevăzută a Bucureştiului şi Sofiei la spaţiul Schengen, zona fără frontiere a UE, în martie 2011, nu va putea fi legată de problema integrării romilor, aşa cum sugerase, la sfârşitul lui iulie, secretarul de Stat francez pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche.
”Romii au fost persecutaţi în Europa de secole, dar în prezent, ei se confruntă cu o discriminare nemaiîntâlnită pe acest continent, de la al Doilea Război Mondial, care pătează conştiinţa europeană”, susţine George Soros într-un articol publicat ieri, în ediţia electronică a cotidianului ”Scotsman”. ”Stoparea activităţii infracţionale este o preocupare legitimă a Guvernului, dar expulzarea unor cetăţeni europeni pe baze etnice, sub pretextul infracţionalităţii, reprezintă o încălcare a directivei UE privind discriminarea rasială şi dreptul de a circula liber dintr-un stat membru în altul”, precizează Soros, explicând că mai întâi ar trebui stabilită vinovăţia individuală, printr-un proces. ”Romii vor şi pot să se integreze dacă li se oferă oportunitatea, dar aceştia continuă să migreze de-a lungul Europei pentru că se confruntă cu discriminarea şi lipsa locuinţelor. UE trebuie să recunoască faptul că natura paneuropeană a acestei probleme necesită o strategie efectivă de integrare a romilor. Responsabilitatea primară de apărare a drepturilor şi bunăstării tuturor cetăţenilor le revine statelor UE. Politicile şi programele de promovare a accesului la locuri de muncă, educaţie, îngrijiri medicale şi locuinţe trebuie implementate la nivel naţional, iar rolul UE este vital în motivarea, coordonarea, asistarea financiară şi monitorizarea acestor eforturi. Cea mai mare diferenţă între romi şi majoritatea populaţiei este dată de sărăcie şi inegalitate. Diferenţa este şi fizică, nu numai mentală. Şcolarizarea segregată este o barieră în calea integrării şi produce prejudicii şi eşec. Locuinţele segregate au condus la crearea de ghetouri, unde lipsesc condiţiile de bază pentru o viaţă decentă. Problemele atâtor milioane de romi în secolul XXI duc în derizoriu valorile europene şi pătează conştiinţa europeană”, conchide Soros.