După ce luni, premierul Emil Boc anunţa că România este stabilă, deşi UE ne vede cu ambele picioare în groapă, ieri, preşedintele Traian Băsescu i-a chemat de urgenţă la Cotroceni pe actorii principali pentru a vedea care este situaţia. Premierul Emil Boc, ministrul de finanţe Gheorghe Ialomiţianu şi Guvernatorul BNR Mugur Isărescu s-au prezentat la Cotroceni pentru a-i spune preşedintelui unde se află România. Discuţiile nu păreau a fi deloc tensionate, atât preşedintele cât şi invitaţii săi afişând zâmbete largi, de parcă România ar fi fost vârful financiar al lumii. Zâmbetele au pierit repede de pe buzele tuturor, când preşedintele s-a dat cu băţul la bancheri, pe care i-a acuzat de dificultăţile financiare. Era şi normal ca Băsescu să găsească un alt ţap ispăşitor, în locul adevăraţilor vinovaţi de colapsul financiar al României. Cum ar fi putut Băsescu să se ia de Boc sau de Guvernul pe care îl comandă din umbră, când, în 2009, toţi aceştia i-au minţit pe români pentru ca Băsescu să iasă din nou preşedinte. Toată lumea se aştepta la un anunţ serios al lui Băsescu despre cum poate România să facă faţă unui posibil nou val de criză financiară. Din păcate, Băsescu s-a rezumat la a trage de urechi presa că prezintă prea dur căderea burselor din Statele Unite şi Europa. “Cred că problemele înregistrate la bursele internaţionale sunt de fapt neîncrederea investitorilor venită pe fondul deciziilor luate de factorul politic. Noi înregistrăm în continuare deficite bugetare la sistemul de pensii, şomaj şi sănătate, bani pe care va trebui să-i împrumutăm pentru a le acoperi. Fac un apel la presă să fie mai prudentă când abordează problemele legate de bursele internaţionale”,a declarat Băsescu. Singurul lucru pe care l-a lămuri preşedintele statului aseară a fost că nu este posibilă o creştere a salariilor bugetarilor. În ce-l priveşte pe Băsescu, se poate spune că românii au preşedintele pe care l-au dorit, adică un preşedinte care găseşte de fiecare dată alţi vinovaţi decât cei adevăraţi. Poate că Băsescu ar trebui să se uite mai atent la modul cum preşedintele SUA, Barack Obama, abordează problema financiară, care se consultă cu şefii statelor europene, pentru a vedea care este calea cea mai bună pentru a ieşi din CRIZĂ. Acel cuvânt pe care Băsescu ne cere să îl evităm.