Presa germană continuă să dezbată pe larg afirmaţiile lui Juergen Ruettgers la adresa muncitorilor români, amintind inclusiv demersul jurnalistului şi scriitorului german de origine română Vlad Georgescu, care a depus o plîngere penală împotriva acestuia, relatează Deutsche Welle, în pagina online. Potrivit presei germane, Vlad Georgescu solicită pedepsirea premierului creştin-democrat al landului Rhenania de Nord-Westfalia, în baza legii care condamnă manifestările rasiste, după ce Juergen Ruttgers, aflat în campanie electorală, a declarat că muncitorii români vin şi pleacă după cum au chef de la serviciu. Politicianul german şi-a cerut ulterior scuze, ceea ce i-a determinat pe reprezentanţii Ambasadei României la Berlin să considere subiectul Juergen Ruettgers un caz clasat. În schimb, politicienii germani nu par deloc mulţumiţi de ceea ce pare a fi deznodămîntul românesc al scandalului. Şi presa germană continuă să acorde atenţie cazului, care constituie un element interesant în campania electorală federală.
Revista ”Focus” îl citează pe Manfred Ehm, reprezentant al Societăţii Germano-Române pentru Germania de Nord, care consideră că ”remarcile lui Ruettgers sînt nepotrivite şi, dacă sînt luate în ansamblu, sînt false”, dar aminteşte că 45 de ani de dictatură perfidă lasă urme, iar din acest punct de vedere, realitatea din România diferă, într-adevăr, de cea din Germania. Colegul lui Ehm de la Berlin, Gerhard Koepernik, completează, în publicaţia ”Stuttgarter Nachrichten”: ”Dacă este aşa cum spune Ruettgers, cum se face că, din 2006, economia României este în continuă creştere cu şapte procente?”. Ziarul din Stuttgart publică cifre care plasează România în fruntea interesului investitorilor germani, unul dintre aceştia, Renate Roca-Rozenberg, apreciind că, ”dacă toţi românii sînt leneşi, toţi germanii pleacă de la serviciu să se îmbete şi să se îndoape cu cîrnăciori”.
La Bonn, publicaţia online ”General Anzeiger” prezintă povestea reală de la fabrica Nokia de la Jucu, diferită de cea a politicianului creştin-democrat: 12.300 de români care lucrează în schimburi de 12 ore, pentru un salariu de 250 de euro. Ei petrec 11 ore în picioare, lîngă linia de producţie - pentru că, după cum a explicat patronatul, prezenţa unor scaune în preajmă ar afecta munca - iar cele 60 de minute de pauză sînt împărţite în trei reprize de cîte 20 de minute. Or, dat fiind că majoritatea angajaţilor sînt navetişti şi depind de maşinile puse la dispoziţie de angajatori, afirmaţia lui Ruettgers potrivit căreia muncitorii români vin şi pleacă după cum au chef este complet lipsită de sens.