Presa internaţională, despre eliberarea lui Adrian Năstase

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Presa internaţională, despre eliberarea lui Adrian Năstase

Social 22 August 2014 / 10:38 273 accesări

Presa din întreaga lume a relatat despre eliberarea condiţionată a fostului premier Adrian Năstase. Toate agenţiile de presă au scris despre acest subiect, iar publicaţii din toată lumea, inclusiv din India şi SUA, au alocat spaţii ample eliberării fostului premier român. Eliberarea lui Adrian Năstase a fost tratată pe larg în presa internaţională. Într-un articol, jurnaliştii de la Reuters au punctat că "Instanţa a dispus eliberarea condiţionată a fostului prim-ministru, Adrian Năstase, după ce acesta a executat o treime din sentinţa de patru ani şi jumătate pentru corupţie". Tot ei amintesc că Năstase este singurul premier din ţara noastră care a ajuns în spatele gratiilor de la căderea comunismului. Jurnaliştii de la RTL au scris că fostul prim-ministru "a susţinut în permanenţă că este nevinovat, pretinzând că este victima unei condamnări politice". Ştirea despre eliberarea fostului lider socialist a făcut înconjurul lumii şi a ajuns şi peste Ocean. "Năstase s-a împuşcat în gât într-o tentativă de suicid în 2012, când a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare pentru că a strâns ilegal fonduri pentru campania sa electorală", scrie Washington Post, care a adăugat că fostul premier nu are voie să deţină funcţii publice în următorii nouă ani. Şi jurnaliştii din India au relatat acest subiect. "Năstase a fost întâmpinat de cei doi fii ai săi şi de jurnalişti la ieşirea din închisoarea Jilava", potrivit ZeeNews.

Taguri articol


12