Presa internaţională după înfrângerea Serenei Williams:"Umilită", "Distrusă", "Devorată", "Dominată"

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Presa internaţională după înfrângerea Serenei Williams:"Umilită", "Distrusă", "Devorată", "Dominată"

Monden 22 Octombrie 2014 / 14:32 197 accesări

Presa internaţională a evocat victoria Simonei Halep asupra liderului clasamentului WTA, Serena Williams, precizând că românca a "umilit-o", "distrus-o", "devorat-o" şi "dominat-o" pe sportiva din Statele Unite ale Americii. "Numărul 1 mondial Serena Williams a suferit una dintre cele mai grele înfrângeri din lunga şi ilustra sa carieră, fiind umilită, astăzi, cu scorul 6-0, 6-2 de românca Simona Halep la Turneul Campioanelor. De 18 ori triumfătoare la turneele de Grand Slam, Williams a câştigat doar nouă puncte în setul inaugural. Câştigătoarea ultimelor două Turnee ale Campioanelor, care avea 16 victorii la rând în această competiţie, a servit şapte duble greşeli şi s-a chinuit să-şi găsească ritmul, în timp ce numărul 4 mondial a obţinut prima sa victorie împotriva americancei de 33 de ani", a notat iol.co.za. Straits Times a scris că Simona Halep a realizat o mare supriză la Turneul Campioanelor de la Singapore, românca jucând sclipitor. "Mare surpriză la Finalele WTA, după ce Williams a fost demolată cu 0-6, 2-6 de Halep. Turneul Campioanelor a fost martorul unei mari surprize miercuri, după ce numărul 1 Serena Williams a suferit o înfrângere rară, scor 0-6, 2-6, în faţa unei sclipitoare Simona Halep. În timp ce înaintea turneului erau îngrijorări asupra stării de sănătate a lui Williams, nimeni nu ar fi putut anticipa cât de rău va juca americanca împotriva adversarei din România, care nu o învinsese în precedentele trei întâlniri", a precizat Straits Times.



12