Presa internaţională scrie despre incidentele de la secţiile de votare din străinătate, care au marcat primul tur al scrutinului prezidenţial din România, anticipând un duel strâns între cei doi candidaţi care merg în turul al doilea, programat pentru 16 noiembrie. Premierul Victor Ponta, care s-a clasat pe primul loc în urma scrutinului prezidenţial de ieri, este încrezător că va câştiga turul doi, însă principalul său contracandidat, Klaus Iohannis, este de altă părere, relatează Euronews. Rezultatul celui de-al doilea tur de scrutin nu este decis încă şi depinde pe cine vor susţine ceilalţi 12 candidaţi, care au pierdut în primul tur, apreciază Euronews, adăugând că Iohannis ar putea beneficia de sprijinul electoratului Monicăi Macovei, un "simbol al luptei anticorupţie şi deputat european". Ponta a afirmat că, dacă va câştiga, va exista stabilitate şi se va încheia conflictul între premier şi preşedinte, notează agenţia Associated Press, adăugând că Iohannis, la rândul său, a declarat că va garanta independenţa justiţiei şi statul de drept. Agenţia Reuters, de asemenea, scrie că Victor Ponta a făcut un pas spre o victorie care ar aduce stabilitate şi ar consolida puterea partidului său social-democrat. Klaus Iohannis va încerca însă să adune în jurul său voturile anti-Ponta, pentru a-l ajunge din urmă pe premierul în exerciţiu.