Președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul de trecere în rezervă a generalului cu patru stele Botoș Ilie din Ministerul Apărării Naționale la data de 15 octombrie 2016, informează Administrația Prezidențială. Anunțul a fost făcut prin intermediul unui comunicat de presă. Ilie ...
Nicolas Sarkozy joacă o carte periculoasă. Acesta a declarat că, în cazul în care câștigă alegerile prezidențiale franceze din 2017, este dispus să ofere Marii Britanii șansa de a anula procesul de Brexit prin negocierea unui nou tratat privind UE, relatează cotidianul „Financial ...
Răsturnare de situație în cazul fostului vicepremier și ministru al Internelor Gabriel Oprea. Acesta nu poate fi dat pe mâna legii chiar dacă a demisionat din Senat. Asta deoarece, spun surse judiciare, deja există o cerere a DNA care a fost respinsă de plen în cazul său. În această ...
Președintele yemenit, Abd Rabbuh Mansur Hadi, și-a exprimat vineri, într-un discurs în fața Adunării Generale a ONU, dorința de "a scoate Yemenul din ghearele Iranului", relatează AFP. Abd Rabbuh Mansur Hadi a acuzat Iranul că îi sprijină pe rebelii houthi care dețin controlul ...
Ioana Băsescu, fiica fostului preşedinte al României, a ajuns joi dimineaţă la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Ioana Băsescu a fost citată de procurori într-un dosar de corupţie. La momentul transmiterii ştirii, procurorii nu au furnizat informaţii referitoare la calitatea ...
Fostul preşedinte francez Jacques Chirac a fost spitalizat duminică dimineaţă, la Paris, din cauza unei infecţii pulmonare, informează cotidianul ”Le Point”. Chirac se află la Spitalul La Pitié-Salpêtrière din Paris, a declarat ginerele său, Frédéric Salat-Baroux ...
Fostul preşedinte şi prim-ministru italian Carlo Azeglio Ciampi a decedat vineri, la vârsta de 95 de ani, informează publicaţia ”La Stampa”. Potrivit sursei citate, Carlo Azeglio Ciampi a decedat vineri dimineaţă, într-un spital din Roma. Născut pe 9 decembrie 1920 în oraşul ...
Florin Stan este noul Președinte al Partidului M10, ca urmare a demisiei din funcție a Ioanei Constantin, după mai puţin de trei luni de mandat. Biroul Politic Național al M10 a decis, prin vot în unanimitate, conform Statutului partidului, noul președinte dintre vicepreședinții aleși în ...
Ministerul rus de Externe a anunțat joi că premierul israelian, Benjamin Netanyahu, și președintele palestinian, Mahmoud Abbas, au fost, în principiu, de acord să se întâlnească la Moscova, pentru discuții, însă nu este clar când va avea loc această întrunire, notează The ...
Nu mai e un secret nici pentru bunicile de la țară care încă mai cred că președintele României e Ion Iliescu faptul că, în an electoral, politicienii sunt loviți de patima grijii față de omul de rând. Dacă aud des că se propun proiecte care scad fiscalitatea, cresc salariile ...
Nicolae Vieru, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Gimnastică, dar şi fost vicepreşedinte al forului internaţional de profil a murit, vineri, el fiind bolnav de mai multă vreme de cancer. Nicolae Vieru (84 de ani) a fost bolnav de cancer de prostată de aproximativ şase ani şi a fost sub ...
Noul purtător de cuvânt al preşedintelui este Mădălina Puşcalău, anunţul fiind făcut miercuri, într-o declaraţie de presă, la Palatul Cotroceni., chiar de fostul jurnalist TVR. Fostul purtător de cuvânt Tatiana Niculescu Bran s-a retras din funcţie la scurt timp de la numire, în ...
Dilma Rousseff trăieşte ultimele sale ore la conducerea Braziliei, spun analiştii, în condiţiile în care senatorii votează miercuri, la Brasilia, destituirea sa, pentru “cosmetizarea” conturilor publice, o procedură judiciaro-politică foarte controversată. Verdictul va fi dat în a ...
Fostul preşedinte al Franţei Nicolas Sarkozy, liderul formaţiunii de centru-dreapta Republicanii, a anunţat că va candida pentru un nou mandat în cursul scrutinului prezidenţial din 2017, informează postul France Info. "Am decis să candidez în scrutinul prezidenţial din anul 2017. Franţa ...
Nu doar în România scandalul plagiatului tezelor de licenţă sau de doctorat zguduie cele mai înalte oficialităţi ale ţării. Potrivit unui articol publicat de unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști de investigație din Mexic, președintele Enrique Pena Nieto și-a plagiat aproape o treime ...
Deputatul PNL Mihai Voicu a fost ales, joi, preşedintele organizaţiei PNL Sector 1 cu 320 de voturi "pentru" şi 3 voturi "împotrivă", după ce acesta şi-a dat demisia din fruntea organizaţiei ca urmare a eşecului din alegerile locale. "323 de voturi exprimate. Mihai Voicu a ...