Lumea Justiției semnalează un caz interesant. Legat de operațiunea „Fără penali în funcții publice”. Inspirată de președintele Klaus Iohannis. Și pusă la cale de USR, în parteneriat cu Forumul Democrat al Germanilor din România. Și Lumea Justiției semnalează că țara a fost ...
În ședința Senatului din 24 aprilie, Ștefan Mihu, senator PSD Constanța, a prezentat o declarație politică despre alegerile pentru președinția Federației Române de Fotbal, desfășurate la 18 aprilie. Acesta a atras atenția asupra circumstanțelor și mijloacelor prin care au avut loc alegerile: ...
Alegerile pentru funcția de președinte al Federației Române de Fotbal, care au avut loc miercuri, la București, au stabilit omul care se va afla în fruntea fotbalului românesc pentru următorii patru ani. Noul președinte al FRF este Răzvan Burleanu, care își păstrează postul, acesta ...
Miercuri este o zi extrem de importantă pentru fotbalul românesc, deoarece vor avea loc alegerile pentru funcția de președinte al Federației Române de Fotbal. În cadrul Adunării Generale de la Casa Fotbalului din București vor avea drept de vot 257 de membri afiliaţi, iar aceștia trebuie să ...
Fostul preşedinte egiptean islamist Mohamed Morsi este ţinut în detenţie în condiţii care nu respectă standardele internaţionale şi care ar putea conduce la moartea sa prematură, se arată într-un raport publicat miercuri de o comisie britanică independentă, relatează AFP, potrivit ...
Rada Supremă (parlamentul ucrainean) i-a ridicat joi imunitatea deputatei Nadia Savcenko, fost pilot militar care a devenit eroină naţională după doi ani în detenţie în Rusia, acuzată acum de pregătirea unui atentat împotriva preşedintelui Ucrainei, transmit AFP şi dpa. Solicitarea ...
Viorica Dăncilă este noul președinte-executiv al PSD. Un important lider al partidului a fost eliminat din conducere. Antena 3 a obținut, pe surse, rezultatele alegerilor de la Congresul PSD. Viorica Dăncilă este noul preşedinte executiv al PSD, cu 2.980 de voturi. Dăncilă I-a învins astfel pe Nicolae ...
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, l-a lăudat sâmbătă pe omologul său chinez, Xi Jinping, după ce Partidul Comunist Chinez a anunţat că va elimina limita dedouă mandatela preşedinţie, deschizându-i astfel drumul lui Xi pentru menţinerea puterii pe termen nelimitat. Într-o ...
Fostul premier Victor Ponta a făcut dezvăluiri, sâmbătă, la Antena 3, despre șefa DNA, Laura Codruța Kovesi. El a fost întrebat dacă președintele Klaus Iohannis va candida pentru poziția de președinte al Consiliului European. „Nu fac eu o caracterizare a domnului Iohannis, dar nu mi se pare ...
Partidul Comunist Chinez (PCC) s-a pronunţat în favoarea ridicării limitei constituţionale de două mandate pentru preşedintele ţării, deschizând astfel calea menţinerii la putere a actualului şef de stat, Xi Jinping, relatează duminică AFP. Comitetul Central al PCC a propus scoaterea din ...
Miercuri, la Rin Grand Hotel din București, s-a desfășurat Adunarea Generală de Alegeri a Federației Române de Handbal. Alexandru Dedu și-a păstrat funcția de președinte, cu un mandat până în anul 2022, însă datorită unui singur vot diferență! Dedu a primit 100 de voturi, iar ...
Organizația municipală Constanța a PNL a rămas fără președinte. Consilierul județean George Muhscină a renunțat la această funcție, după aproape un an de când a fost ales. Liberalul a declarat, pentru „Telegraf”, că a luat decizia de a pleca de la conducerea PNL Constanța din motive ...
Nu intrăm într-o criză politică majoră, cu condiția ca Mihai Tudose să-și țină cuvântul, iar Klaus Iohannis să-și încalce cuvântul dat. Cu aceast concluzie am încheiat analiza de ieri, 15 ianuarie a.c. Ne aflăm acum la jumătatea drumului. Mihai Tudose a demisionat. Nu are ...
Andrian Candu, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, a promulgat, miercuri, legea antipropagandă şi a semnat decretele de numire în funcţii a noilor miniştri, după ce Curtea Constituţională a decis suspendarea parţială a lui Igor Dodon, relatează Agora.md. Andrian Candu, care ocupă ...
Judecătoarea Simona Camelia Marcu a fost aleasă, vineri, preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Ea a fost aleasă cu 11 voturi pentru și 8 împotrivă. Judecătoarea Simona Camelia Marcu, în vârstă de 51 de ani, a fost singurul magistrat care şi-a depus candidatura pentru ...
Fostul fotbalist George Weah, singurul african din istorie care a primit Balonul de Aur, a câştigat joi cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Liberia, după ce l-a întrecut categoric pe vicepreşedintele Joseph Boakai. După numărarea a 98,1% dintre voturi, Weah a acumulat 61,5%, în ...