„Președintele acordă un interes foarte mare educației; foarte multe lucruri nu sunt în ordine“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Purtătorul de cuvânt al președintelui

„Președintele acordă un interes foarte mare educației; foarte multe lucruri nu sunt în ordine“

11 Septembrie 2016 / 19:17 478 accesări
Purtătorul de cuvânt al președintelui, Mădălina Dobrovolschi

Purtătorul de cuvânt al președintelui, Mădălina Dobrovolschi

Purtătorul de cuvânt al președintelui, Mădălina Dobrovolschi, a declarat, duminică, la Palatul Cotroceni, că șeful statului acordă un interes foarte mare educației, precizând că grupul interministerial care gestionează acest domeniu "a scos la iveală foarte multe lucruri care nu sunt în ordine".

"Președintele României acordă un foarte mare interes acestui subiect — educația. Administrația Prezidențială a avut două întâlniri importante cu reprezentanți ai ministerelor care au în atribuții lucruri care țin de organizarea anului școlar. Ultima a fost pe 15 iulie, moment în care au fost niște promisiuni foarte concrete care se referă la mobilizarea unui grup interministerial care să centralizeze informații despre nevoile de investiții în infrastructură la nivel local și să (...) verifice modul în care sunt investiți acești bani pentru lucrări care țin de obținerea avizelor în domeniul sanitar, de obținerea avizelor ISU, toate acele lucrări care sunt necesare în zona de infrastructură. Ne așteptăm să facă Guvernul public acest plan important și pentru că presupune colaborarea strânsă între autoritatea locală și autoritatea centrală. Sunt multe ministere care au atribuții în acest domeniu (...) și toate datele acestea trebuie puse cap la cap de acest grup interguvernamental pentru că siguranța copiilor e esențială", a susținut Dobrovolschi.

Întrebată fiind cum a funcționat acest grup în condițiile în care date ale Ministerului Educației arată că sunt la ora actuală peste 4.000 de școli care nu au aviz de la ISU și autorizații de la direcțiile de sănătate publică, purtătorul de cuvânt al lui Iohannis a arătat că astfel de date sunt cunoscute și de președinte.



12