Șefa statului argentinian, Cristina Kirchner, a fost internată aseară într-o clinică de la Buenos Aires din cauza unei "stări febrile infecţioase", au anunţat serviciile preşedinţiei într-un comunicat, relatează AFP. Kirchner, în vârstă de 61 de ani, "prezintă o stare febrilă infecţioasă din cauza căreia s-a decis să fie spitalizată la Clinica Otamendi din Buenos Aires, în vederea unui tratament", se precizează în comunicat, semnat de către medicii Marcelo Ballesteros şi Ricardo Solla. Preşedintele argentinian şi-a reluat activitatea pe 21 octombrie, după un concediu de 48 de ore, din cauza unei faringite. Kirchner s-a aflat într-un concediu de două zile şi în iulie, din cauza unor dureri în gât şi unei laringite. Concediul a fost prelungit timp de peste o săptămână, antrenând modificarea programului şi amânarea unei vizite în Paraguay. În urmă cu peste un an, preşedinta a fost operată de un hematom cerebral şi şi-a încetat activitatea timp de şase săptămâni, iar rezultatele examenelor postoperatorii au fost pozitive.